Mai ai zile de concediu? O grevă iminentă ți-ar putea strica vacanța
Mii de români care și-au programat vacanțe în afara țării în această perioadă sunt la un pas de a-și rata concediul. Controlorii detrafic aerian din România amenință cu greva generală, organizată la 1 septembrie, dacă u li se rezolvă toate revendicările. Autoritățile din domeniul turismului spun că o eventuală blocare a activității controlorilor va aduce prejudicii turisților și mari pierderi materiale agențiilor de turism.
Circa 300 de zboruri cu destinații externe sunt în pericol, după anunțul făcut de controlorii de trafic aerian ai ROMATSA, care sunt hotărâți să intre în grevă generală începând cu 1 septembrie. Mii de români ar trebui să se afle la bordul acestor aeronave în luna septembrie, după ce și-au rezervat vacanțe externe la începutul toameni. O eventuală întrerupere sau diminuare a activității controlorilor de trafic aerian ar perturba programul zborurilor în aeroporturile din țară. Reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism spun că o grevă a personalului ROMATSA ar aduce mari prejudicii furnizorilor de servicii turistice.
„Suntem într-o situaţie extrem de neplăcută faţă de clienţii noştri. Riscăm, în momentul de faţă, să stricăm planurile a mii de turişti, mulţi dintre ei având rezervată vacanţa din timp, după propriile coordonate. Agenţiile vor face tot posibilul să găsească cele mai bune soluţii, însă chiar şi în aceste cazuri, s-ar putea să nu mulţumească pe toată lumea. Sperăm să se ajungă la o înţelegere şi să se renunţe la greva generală”, a declarat Aurelian Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
Reprezentanții ANAT spun că în lunile august și septembrie, operatorii din turism aveau de oferit 80 de zboruri pe săptămână, însă acum acestea sunt incerte. Turoperatorii caută soluții alternative pentru transportul turiștilor spre și dinspre destinațiile de vacanță. „Fie zborurile vor fi realizate mai devreme de data planificată sau amânate cu o zi, fie dirijate spre aeroporturi din afara României. Nu ştim deocamdată nimic sigur, pentru că nu ştim cât durează greva generală a angajaţilor Romatsa. Obiectivul nostru, pentru care vom depune un efort imens şi ne va produce pierderi indiferent de soluţia adoptată, este ca turiştii noştri să nu simtă acut efectele acestei situaţii”, declară Dan Goicea, preşedintele ANAT Bucureşti-Ilfov şi preşedinte al Comisiei Turoperatori/Outgoing a ANAT.