«Mai bine la păcănele, decât la ora de mate!»

26 septembrie 2012 16:17   Național
Ultima actualizare:

"Obosiţi" după aproape două săptămâni de şcoală, sute de elevi din Sălaj au lăsat deja băncile din sălile de clasă pentru scaunele, mai comode, din baruri. Mai mulţi liceeni au fost prinşi "în flagrant" de poliţişti, care au organizat raiduri în barurile din Zalău, Şimleul Silvaniei şi Jibou.

Prins de febra câştigului la păcănele, un elev de clasa a X-a al Colegiului Tehnic "Alexandru Papiu Ilarian" nu a mai ajuns la ora de matematică.

El a fost găsit de poliţişti într-un bar din apropierea colegiului. Tânărul a spus că oricum nu înţelege nimic la ore, aşa că a ales să se distreze la jocurile de noroc.

În Zalău, cei mai mulţi chiulangii au fost găsiţi ieri prin barurile din Dumbrava, unde poliţiştii au identificat opt elevi.

În zona centrală au fost găsite chiar şi patru eleve care nu au avut ieri chef de şcoală.

Totuşi, oamenii legii spun că numărul chiulangiilor găsiţi a fost extrem de mic comparativ cu amploarea fenomenului de absenteism.

Ei cred, că cel mai probabil, elevii au "mirosit" raidul poliţiştilor, mai ales că aceştia s-au aflat prin baruri şi cu o zi în urmă.

Atunci, poliţiştii au prins 35 de chiulangii.

Listele cu elevii absenţi de la ore vor fi trimise directorilor liceelor unde sunt înscrişi, aceştia urmând să ia măsurile care se impun.

"Noi putem să aplicăm amenzi de la 50 de lei la 200 de lei, dar preferăm să lăsăm conducerile şcolilor să aplice ele sancţiuni", a spus comisarul Constantin Didă (foto stânga), coordonatorul Poliţiei de Proximitate.

Click! spune:

Absenteismul în şcolile din România a devenit un fenomen îngrijorător.

La nivel naţional, campioni la chiul sunt elevii bucureşteni, cu peste 1,4 milioane de absenţe în ultimele două luni ale anului trecut.

Potrivit regulamentului şcolar, la 40 de absenţe nemotivate elevul cu pricina trebuie să fie exmatriculat.

Mai multe