Mai multe medii de 10 după rezolvarea contestaţiilor
Rata generală de promovare a examenului de Bacalaureat după contestaţii, incluzând şi absolvenţii din promoţiile anterioare, este de 69,7%, în creştere de la 67,7%, a anunţat, ieri, Ministerul Educaţiei.
În total, au fost depuse 44.401 contestaţii. În medie, după reevaluarea acestora, notele au fost modificate cu până la 0,5 puncte în plus sau în minus. Numărul mediilor de 10 a crescut la 132, de la 104, câte au fost înregistrate inițial. Astfel, au promovat 86.162 de candidaţi dintr-un total de 123.619 candidaţi prezenţi. Din aceeași sursă aflăm că 117 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Înscrierea candidaţilor pentru a doua sesiune se va derula între 10 şi 13 iulie. Ratele finale de promovare în anii precedenţi au fost de: 72,9% în 2017, 68,1% în 2016, 67,8% în 2015 şi 60,6% în 2014.