Mai stăm la coadă pe centură încă 6 ani

10 mai 2017 21:15   Național
Ultima actualizare:

În orice stat civilizat, centura oraşului este varianta optimă ca să ajungi mai repede unde ai treabă. La noi este exact pe dos. Cine apucă să intre pe şoseaua ocolitoare a Bucureştiului îşi blesteamă zilele. Iar cozile kilometrice nu vor dispărea prea curând.

Nu sunt semafoare, în schimb sunt lucrări, gropi şi o singură bandă pe cea mai mare porţiune şi cozi. În două ore şi jumătate reuşesc şoferii să parcurgă întreaga centură. Din păcate, lucrurile nu se vor schimba prea curând. Dimpotrivă! Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că lucrările se vor întinde pe mulţi ani de acum înainte. Mai exact pe 6 ani, dacă se va lucra la foc automat.

În execuţie se află o singură porţiune, cea dintre Autostrada Bucureşti-Piteşti (A1) şi DN7. Secţiunea se întinde pe 8,6 km şi va fi modernizată la patru benzi. Până acum au fost realizate 57% din lucrări, iar până în august vor fi gata cu totul.  În rest, situaţia este ambiguă. Despre tronsonul dintre A1 şi DN5 ştiam că lucrările urmau să fie demarate în aprilie, însă nu s-a întâmplat, iar lărgirea la patru benzi  pe porţiunea dintre A1-DN7 şi DN2-A2 ar urma să înceapă în martie 2018. Iar de aici încolo nu se mai dă nici un termen. Pasajul care trece peste DJ 401, spre Satul Berceni, se află în procedură de licitaţie, dar nu ştim când va începe organizarea de şantier. Aici va fi construit un sens giratoriu suspendat. În aceeaşi situaţie se află şi pasajul care supratraversează DN4, spre Olteniţa.

”Şoseaua de centură va trece la nivel pe sub un sens giratoriu suspendat pe care se va muta actualul DN4. Vor exista rampe de coborâre către toate direcţiile şoselei de centură”, anunţă cei de la CNAIR. În ceea ce priveşte modernizarea Centurii de Sud, care va avea profil de autostradă, aceasta este abia în faza de proiectare şi cuprinde  secţiunea dintre A2 - A1 şi A2 - DN5. Secţiunile A1- DN2 , DN 2- A2 şi Centura de Sud vor fi construite din fonduri europene.

Mai multe