Mai sunt 2.146 de locuri libere pentru clasa întâi, în Capitală
Părinţii s-au zbătut să-şi înscrie copiii în clasa pregătitoare sau în clasa întâi şi totuşi au rămas câteva mii de locuri libere în Capitală.
În brambureala creată în acest an, au mai rămas neocupate 4.512 de locuri: 2.366 de locuri pentru clasa pregătitoare şi 2.146 pentru clasa I. Acestea sunt disponibile pentru copiii neînmatriculaţi sau care nu au participat la cele patru etape de înscriere, a anunţat, Inspectoratul Şcolar.
Părinţii acestora pot depune cererile de înscriere pe locurile libere începând de miercuri, 23 mai, şi până la 31 mai. Cererile vor fi completate la sediul Inspectoratului Şcolar (ISMB), din str. Icoanei, nr.19, sector 2.
Informaţiile referitoare la această perioadă de înscriere, inclusiv locurile disponibile, vor fi afişate la adresa: www.ismb.edu.ro. Peste 26.000 de copii au fost înscrişi în Bucureşti, în primele patru etape: 9.939 în clasa pregătitoare şi 16.140 în clasa I. În ţară, nu au fost aceleaşi probleme, iar înscrierile au decurs bine pentru circa 450.000 de copii.