Mai tari decât corupția. Cetățenii au obținut în instanță demolarea unui bloc

29 martie 2018 16:39   Național
Ultima actualizare:

Locuitorii unei străzi din Capitală au obținut o victorie uriașă în instanță împotriva unei societăți care a ridicat un bloc de locuințe cu încălcarea legislației în vigoare. Imobilul, construit ilegal în locul unui părculeț cu loc de joacă pentru copii, trebuie demolat pe cheltuiala beneficiarului investiției.

Patru ani s-au luptat locuitorii străzii Aleea Luncșoara, din Sectorul 2, să repare o nedreptate comisă în 2013. În acel an, Primăria Sectorului 2 emitea un certificat de urbanism și o autorizație de construire a unui imobil de locuințe cu zece etaje, pe un spațiu verde și dotat cu locuri de joacă. Conform reprezentanților CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică, părculețul de pe Aleea Luncșoara 2B și parcarea alăturată (aprox. 30 de locuri) au fost desființate în luna aprilie 2014. „Cu puțin timp înainte, leagănele din părculeț fuseseră înlocuite cu unele noi. Cei care aveau locuri de parcare tocmai plătiseră pentru încă un an”, spun aceștia.

Prefectura Capitalei deschide proces în instanță împotriva beneficiarului clădirii și a Primăriei Sectorului 2. Autoritatea locală e acuzată de eliberarea unui autorizații de construire ilegală, în urma unui control al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). Procesul efectiv începe în mai 2015, când clădirea cu zece etaje este edificată „la roșu”. În acest timp, beneficiarul ei face tot posibilul să blocheze procesul sau să-i îmbuneze pe locatari. „Presiunile au vizat atât ameninţări, cât şi încercări de atragere prin acordarea unor bani sau apartamente în noua construcţie. Intimidarea a operat prin ameninţări cu pierderea locuinţelor ca urmare a plăţii de cheltuieli de judecată şi despăgubiri în sume exorbitante, prin ameninţări la viaţa personală şi profesională a petenţilor, prin denigrarea susţinătorilor petenţilor, CeRe şi avocat, urmare atragerii lor în investigaţiile unei infracţiuni inexistente. În urma acestor presiuni, trei dintre intervenienții în proces s-au retras”, spu reprezentanții CeRe.

Grupul „Luptă Pentru Strada Ta” intervine în acest scandal și cere tragerea la răspundere a autorităților care au eliberat autorizații încălcând legile; au cheltuit bani publici pe întreținerea unui parc și au încasat bani pe o parcare construită fără autorizație; demolarea clădirii ilegale și reamenajarea unui spațiu verde și a unei parcări.

În octombrie 2016, cetățenii câștigă procesul, dar decizia e atacată cu recurs de Primăria Sectorului 2. În februarie 2018, Tribunalul București constată că recursul e nefondat, menținând decizia anterioară, care obligă beneficiarul să-și demoleze construcția. Proprietarul blocului trebuie să aplice prevederile acestei sentințe în cel mult 15 zile de la comunicare.

Mai multe