Mama copiilor abuzați de polițistul-pedofil: „Ar trebui omorât!”

8 ianuarie 2018 13:10   Național
Ultima actualizare:

Mama copiilor agresați sexual de polițistul Eugen Stan a ajuns la poliție pentru audieri. Femeia a aflat că pedofilul a fost reținut și a luat la cunoștință detaliile anchetei.

„Ăsta ar trebui omorât!”, a exclamat femeia în fața anchetatorilor, atunci când se pregătea să primească rezultatul expertizei IML, care a confirmat că fetița nu a fost violată. Copiii vor face începând de mâine consiliere psihologică deoarece sunt marcați după evenimentul prin care au trecut. 

„Nu mai pot, tremur toată, m-a luat inima. vă dați seama, sunt și fericită și supărată că l-au prins așa greu, dar e bine că l-au prins. Fetița este mai bine, dar băiatul este traumatizat, nu vrea să facă nimic, vrea să stea în casă. Vom merge la Protecția Copilului pentru consiliere psihologică. Un comportament schimbat văd doar la băiat. Este mai timid, mai fricos ca înainte. Băiatul este conștient de ce s-a întâmplat”, a declarat mama copiilor în fața jurnaliștilor. 

Polițiștii l-au reținut abia azi pe pedofilul care a agresat sexual doi copii în vârstă de 5, respectiv 9 ani, în liftul unui bloc din cartierul Drumul Taberei din București, vineri dimineață. Cazul a fost preluat de către procurori și căutările au fost extinse pe o zonă de 50 de străzi. Peste 300 de polițiști au fost mobilizați pentru soluționarea acestui caz. Luni, în jurul orei 10 dimineața, pedofiul a fost reținut de către polițiști. El și-a recunoscut fapta în fața oamenilor legii și a mărturisit că a comis o faptă similară în anul 2015.Un detaliu incredibil despre viața pedofilului a ieșit la suprafață. El lucreză ca agent de poliție în Brigida Rutieră și a fost recunoscut de colegii săi care au văzut înregistrările făcute publice în cadrul buletinelor de știri, potrivit Digi24.

Mai multe