Mama creatoarei de modă Ingrid Vlasov a murit de Covid-19. «Starea ei s-a agravat brusc»
Mama creatoarei de modă Ingrid Vlasov, medic de profesie, a murit după o săptămână de luptă cu noul coronavirus. Viviana Vlasov era internată la Sptitalul de Boli Infecțioase din Iași, iar starea ei s-a agravat îtr-un ritm galopant.
Viviana Vlasov (72 de ani) a murit la 22 august, după ce starea ei de sănătate s-a agravat brusc. Mama surorilor Ingrid și Vanda Vlasov era internată la Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva din Iaşi, unde medicii au depus toate eforturile pentru a o salva, după cum informează Ziarul de Iaşi.
Medic, despre Viviana Vlasov: ”Organismul nu a mai putut lupta”
"La început părea să meargă bine, nu punea probleme. Nu ştiu să fi avut comorbidităţi care să îi afecteze starea de sănătate. În ultimele două zile, însă, starea doamnei s-a agravat brusc, a intrat la Terapie Intensivă", a declarat Carmen Manciuc, directorul medical la Spitalului de Boli Infecţioase.
"Practic, foarte repede i-a fost devastat sistemul cardio-respirator, renal, tot. Cu toate eforturile depuse, din nefericire, doamna s-a stins, organismul nu a mai putut lupta", a declarat aceeaşi sursă.
Ingrid Vlasov a confirmat decesul mamei sale pe contul său de Instagram. Tatăl ei şi al Vandei, soţul Vivianei, este Mihail Vlasov, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, condamnat în 2018 la 9 ani şi 10 luni de închisoare pentru fapte de corupţie, printr-o decizie care nu este definitivă.
Citește și:
Ingrid Vlasov, din șifonierul lui Lady Gaga, la DNA
Este de o frumusețe ireală! Fiica unei vedete de la noi face furori!