Mama lui Radu Mazăre a fost demnitar comunist

23 mai 2019 18:41   Național
Ultima actualizare:

A fost o femeie puternică în Epoca de Aur! Gabriela Mazăre, mama fostului primar al Constanţei, care îşi ispăşeşte pedeapsa de 9 ani de închisoare pentru corupţie, a fost invitata lui Mihai Gâdea, miercuri, la „Sinteza zilei“, pe Antena 3. Ea a povestit cât de greu îi este să-şi vadă fiul „nevinovat“ la puşcărie.

Victoria-Gabriela Mazăre vrea să-şi încurajeze „fiul nevinovat“, care are grija ei. „Nu e uşor să-ţi vezi copilul aşa, mai ales că ştiu că e nevinovat, că a fost condamnat aşa cum a fost condamnat”, s-a confesat femeia la Antena 3. “Mi-a fost foarte greu, dar n-am vrut să arăt sentimentele pe care le am pentru că ştiu că l-aş fi făcut să sufere. Am două operaţii pe cord, am un stimulator la inimă, vă daţi seama cum mă simţeam, iar dorinţa lui cea mai mare este să nu sufăr. Cred că ne-am menajat reciproc. El a zâmbit şi mi-a spus că trece cu bine, că suportă uşor, iar eu l-am încurajat“, a adăugat mama lui Radu la emisiune.

Gabriela Mazăre s-a născut la Tulcea, este economistă şi a ocupat funcţii importante în regimul comunist, la fel ca şi soţul ei răposat, Ştefan Mazăre. Acesta a fost inginer, iar fostul edil s-a lăudat în multe rânduri că tatăl lui a înfiinţat flota de pescuit oceanic a României. Gabriela a lucrat în diferite ministere, ajungând, conform unor surse, până la a fi şefa de cabinet a Suzanei Gâdea, ministrul Culturii în Epoca de Aur, scrie adevarul.ro. Cei trei copii ai Gabrielei şi ai lui Ştefan Mazăre sunt Radu (50 de ani) şi gemenii Alexandru şi Mihai (47 de ani). Situaţia familială privilegiată în anii comunismului ar putea justifica aroganţa arătată de Radu încă din şcoală. Imediat după Revoluţie, el a ajuns fondator de ziare, om de afaceri şi politician. 

Gabriela Mazăre a fost prezentată mereu de fiul ei drept o mână forte. Ea a făcut parte din reţeaua cu care Radu a condus Constanţa din 2000 până în 2015, când a demisionat, silit de anchetele DNA. Gabriela Mazăre a povestit că a lucrat în Comerţ Exterior - ramură în care activau cadre cu funcţii superioare ale fostei Securităţi: „Şi eu am călătorit mult, c-am lucrat în Comerţ Exterior şi-am bătut lumea. De când m-am pensionat, Radu m-a luat în toate excursiile“.  Ea a spus că, datorită locului său de muncă, a adus idei noi şi bune pentru Constanţa - cum ar fi cluburile de pensionari după modelul văzut de ea în Suedia. La fel s-a întâmplat cu premierea cuplurilor vârstnice ca în Germania, cantinele pentru săraci, cartierul social. „Radu a făcut multe în oraş la sugestia mea, din prima lună în care a ajuns primar. Şi eu? Ce-am făcut? Mi-am trimis copilul la Rahova“, a spus, cu un nod în gât, mama lui Radu Mazăre. 

Mai multe