«Mama mă veghează prin Rocco»
Şi-a pierdut ambii părinţi într-o clipă şi de atunci se zbate să ducă o viaţă normală, fără să-l arate lumea cu degetul. Are un job, o iubită şi, de două luni, un căţeluş care îi alină cumplita suferinţă. La 24 de ani, Bogdan Vlădan, fiul „criminalului de la Perla”, trăieşte drama de a fi rămas singur pe lume, având tatăl în închisoare, vinovat de uciderea celei ce i-a dat viaţă.
Îi este dor de mama sa în fiecare clipă. Îi simte lipsa tot mai mult pe zi ce trece. Este distrus sufleteşte şi, pe lângă toate acestea, nu înţelege de ce lumea îl stigmatizează, de ce îl judecă pentru faptele tatălui său. La aproape opt luni de la tragicul eveniment petrecut în coaforul „Perla", Bogdan Vlădan o simte pe mama lui în fiecare secundă lângă el.
Acum două luni l-a luat pe Rocco, un pui de pitbull care nu se dezlipeşte de stăpân. Oriunde se duce, merge cu el. „L-am luat de la o lună. A doua zi mi s-a întâmplat ceva ce nu aş fi crezut, dacă mi-ar fi povestit altcineva.
Aici a tras Gheorghe Vlădan 11 focuri de armă asupra angajaţilor şi clienţilor
O prietenă de-a mamei a venit plângând la mine şi mi-a spus că a visat-o. Îi spunea aievea că a găsit un mod de a-mi fi alături, de a avea grijă de mine, chiar dacă nu mai este printre noi. Cred că Roco are legătură cu mama", ne-a spus Bogdan, emoţionat până la lacrimi.
Doar aşa se poate concentra asupra muncii. Se antrenează intens pentru campionatul internaţional de judo de anul viitor, care se va desfăşura în Belarus. La începutul lunii octombrie, la Campionatul naţional desfăşurat la Cluj Napoca, Bogdan (sportiv al clubului CSM Steaua CSS Ploieşti) a reuşit să câştige medalia de bronz la categoria 90 de kilograme.
Acum 8 luni, întreaga ţară era şocată de gestul poliţistului Ghorghe Vlădan (53 de ani), şofer la Policlinica MAI. Aflat în divorţ de soţia sa, Florina (47 de ani), acesta încercase din răsputeri să se împace cu femeia. Neavând nici o şansă, după numeroase încercări, Vlădan a intrat înarmat în coaforul Perla, locul de muncă al Florinei şi şi-a descărcat pistolul. Soţia sa şi casiera unităţii au murit pe loc, iar alte şase persoane, clienţi şi angajaţi, au fost rănite. Gheorghe Vlădan se află în arest şi este judecat pentru omor calificat şi deosebit de grav şi pentru tentativă la această faptă.
Criminalul le-a scris coafezelor: «Nu pot realiza cum am putut face acest gest necugetat»
Torturat de remuşcări, Gheorghe Vlădan le-a trimis, ieri, o scrisoare angajatelor de la Coaforul Perla: “Sper să nu mă înţelegeţi greşit îndrăznind a vă scrie această scrisoare, o fac cu cele mai mari păreri de rău. Ştiu că scuzele şi părerile de rău sunt tardive, că timpul nu-l mai pot da înapoi şi nu mai pot schimba nimic. Vreau însă să ştiţi că suferinţa şi durerea din sufletul meu nu pot fi vindecate niciodată. Nu pot realiza nici acum, după atâtea luni, cum am putut face acest gest necugetat în acea zi blestemată, în care am curmat vieţi şi am distrus familii nevinovate. M-am distrus şi pe mine, şi viitorul familiei mele.
M-aţi cunoscut ca un bun familist pe care nu îl caracteriza violenţa, cele ce i-aţi fost mai apropiate soţiei mele. Vreau să înţelegeţi că nu am avut nici o secundă intenţia să fac rău cuiva. Nu ştiu ce s-a întâmplat în acel moment, însă ştiu sigur că d-na Gina Roşu nu mi-a făcut nici un rău, că pe casieră nu o cunoşteam. De asemenea, celelalte fete, colege ale soţiei, nu realizez ce aş fi avut cu ele. Sper ca această nenorocire a familiei mele să nu însemne şi sfârşitul. Deznădejdea, nefericirea, tristeţea este tot ce mi-a mai rămas, sfâşiat de regrete. Durerea m-a înstrăinat de toţi cei ce mă iubeau, de tot ce însemna viaţă, speranţă, în zile mai bune. Am rămas cu amintirea vieţii ce s-a dus”.