Mama polițistului Bogdan Gigină, disperată să-i facă dreptate fiului. Mesaj dureros

6 august 2017 13:55   Național
Ultima actualizare:

Moartea fulgerătoare a lui Bogdan Gigină a stârnit un val de ură împotriva guvernanților și, în special, împotriva lui Gabriel Oprea, cel care este acuzat de români că l-a condamnat la moarte. Mama polițistului, Carmen Gigină, încă așteapta ca fiului ei să I se facă dreptate și tragedia să nu fie uitată.

Teribilul accident a avut loc pe 20 octombrie, puțin după ora 19.00. Ploua cu găleata, iar Bogdan îi deschidea calea lui Gabriel Oprea, moment în care a derapat cu motocicleta și a căzut într-o groapă adâncă de trei metri, aflată pe mijlocul străzii Știrbei Vodă.

1 an și 9 luni s-a scurs de atunci și tot de atunci mama polițistului încearcă să-i facă dreptate. Carmen Gigină a publicat un mesaj pe contul ei de Facebook cu care încearcă să atragă din nou atenția oamenilor, dar mai ales a autoritățile care i-au dat uitării cazul fiului ei.

”Încă așteptăm soluționarea dosarului. Orice deners făcut este egal cu zero… A trecut 1 an și 9 luni de când acest copil a fost omorât. Cât trebuie să așteptăm? Chiar dacă moartea îmi va bate pe umăr, mă voi lupta cu ea până la dreptatea îngerului pe care ei l-au omorât. Sunt mamă și nu accept această lozincă”, a scris mama polițistului omorât pe pagina ei de Facebook.

La aproape doi ani de la tragedie, cazul polițistului care se afla în coloana lui Gabriel Oprea și care conducea demnitarul spre casă nu a fost soluționat și nici nu sunt zvonuri cum că s-ar face ceva legat de rezolvarea lui. Cu fiecare zi ce trece, moartea teribilă a lui Bogdan Gigină pare a fi dată uitării și doar mama, soția, familia și prietenii apropiați îi simt lipsa și îi duc dorul, încerând să se lupte cu morile de vânt să-I facă dreptate tânărului.

Mai multe