Mamă și fiu, uciși de un șofer băut în Buzău

21 august 2017 10:04   Național
Ultima actualizare:

O femeie de 58 de ani și fiul ei de 30 de ani, pasageri într-un autoturism BMW, au murit luni dimineață pe DN 1B, în apropierea localității Merei, județul Buzău. Cei doi și-au pierdut viața după ce un autoturism VW Passat, condus de un tânăr de 28 de ani din Mizil, a intrat pe contrasens și i-a lovit frontal. Șoferul vinovat era băut.

Tragedia s-a petrecut dimineața devreme, în jurul orei 5.00. Doi soți, împreună cu fiul lor și cu iubita acestuia, se întorceau de la Bușteni, cu noaptea în cap. În apropierea localității Merei, un șofer băut, care venea dinspre Buzău, a efectuat o depășire riscantă și a pătruns pe contrasens. În fața lui, un VW Golf l-a evitat în ultimul moment, șoferul trăgând puternic dreapta de volan. Șoferul celui de-al doilea autoturism, BMW, nu a fost la fel de iute și a intrat în coliziune frontală cu VW Passat scăpat de sub control.

În urma impactului, femeia de 58 de ani, mama șoferului, a fost proiectată prin parbriz. Fiul ei, în vârstă de 30 de ani, a fost strivit pe scaunul din stânga, în timp ce iubita lui a suferit răni ușoare, scrie reporterbuzoian.ro. Tatăl șoferul autoturismului BMW a scăpat nevătămat, dar era complet buimac după incident. La scurt timp după tragedie nu realizase că și-a pierdut soția și fiul în accident.

Alte cinci persoane, două femei și trei bărbați, care se aflau în cele două autoturisme VW, au ajuns la spital cu răni care nu le pun viețile în pericol. Șoferul care a provocat tragedia s-a ales cu dosar penal și riscă mulți ani de închisoare. La verificarea cu aparatul etilotest a ieșit o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai multe