Mama ucigașă de la Cluj îşi încuraja fiul cel mare să-şi calce în picioare fratele
Sonia Maria Alb, din Cluj, a fost arestată preventiv încă din luna iulie, când poliţiştii au constatat că fiul ei cel mic, de 9 ani, Luca, a fost bătut până la moarte în locuinţa socială în care aceasta locuia cu concubinul şi cu cei trei copii. Copilaşul a fost găsit fără suflare, în 6 iulie, iar necropsia a arătat că moartea lui a survenit din cauza loviturilor primite pe 80% din corp, scrie adevarul.ro.
Magistraţii au decis, succesiv, prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv împotriva mamei. Ultima hotărâre în acest sens a fost dată la începutul lunii octombrie şi a stabilit că femeia rămâne după gratii până în 3 noiembrie. Din motivarea judecătorilor rezultă detalii şocante. L-a lovit în cap până ce a rupt coada de mătură. În plus, l-a pus pe fiul cel mare să-și bată fratele până la epuizare. Pentru că-l dureau picioarele, acesta a întrebat-o pe mamă dacă îl poate lovi cu ghetele de fotbal.
„Potrivit inculpatei, agresiunea din bucătărie a durat 10 minute, iar apoi fratele cel mare a întrebat-o pe inculpată dacă poate să încalţe ghetele cu crampoane să continue loviturile pentru că-l dureau picioarele să-l tot lovească pe fratele său. Inculpata i-a permis, spunându-i să dea în fratele său deoarece nu moare, astfel că în timp ce acesta a ajuns pe hol, cu intenţia de a merge la baie, s-au reluat agresiunile, de data asta şi mai violente ale fratelui său”, arată judecătorii.
Când concubinul a venit acasă și a sunat la 112, Luca nu a mai putut fi salvat. Avocatul ei susține că a crescut la orfelinat, unde a fost bătută, și că a rămas cu traume. Femeia şi-a recunoscut fapta şi a susţinut că doreşte să meargă în penitenciar.