Mama ucigaşă din Suceava, supusă unei expertize psihiatrice

14 august 2019 20:27   Național
Ultima actualizare:

Ies la iveală detalii înfiorătoare în cazul Anei Pardău, femeia de 37 de ani din satul sucevean Poiana Negrii, suspectată de pruncucidere.

Procurorii au descoperit în curtea familiei, în două locuri indicate de mamă, oseminte ce par a fi umane.  Anchetatorii au ridicat probele, care urmează să fie analizate de IML. Ana Pardău a spus că osemintele ar proveni de la alţi doi bebeluşi pe care i-a născut în ultimii ani. Investigatorilor le va fi greu, dacă nu imposibil, să stabilească dacă bebeluşii s-au născut vii. Acest aspect contează în ceea ce priveşte încadrarea faptelor. Ancheta a început luni, după ce o colegă de serviciu a Anei Pardău l-a alarmat pe fiul ei, poliţist în Vatra Dornei, că are o bănuială. Colega a bănuit că inginera „a scăpat” de copilul pe care-l purta în pântece. Oamenii legii au făcut verificări pentru a stabili dacă femeia a născut la spitalele din zonă şi au primit un răspuns negativ. 

Ana Pardău a fost dusă la audieri, unde a mărturisit cu seninătate că a născut acasă şi că şi-a băgat pruncul, un băieţel, într-un sac menajer pe care l-a ascuns într-o anexă a gospodăriei. Ea a explicat cum a legat sacul, pentru ca micuţul să rămână fără aer, scrie adevarul.ro. Poliţiştii au găsit sacul în locul indicat şi au dus trupul neînsufleţit al bebeluşului la necropsie. Analizele au confirmat că pruncul a fost asfixiat.

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că, “pe 9 august 2019, în timp ce se afla la domiciliul său, o femeie în vârstă de 37 de ani a dat naştere, singură, neasistată de cadre medicale, unui nou-născut de sex masculin, căruia ulterior i-a suprimat viaţa şi pe care l-a ascuns. Anterior, suspecta şi-a ascuns sarcina faţă de toate persoanele care o cunoşteau. Cercetările continuă”, se arată în comunicat. Ana Pardău este ingineră la o multinaţională şi are trei copii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani. Ea a mărturisit că nu şi-a mai dorit alţi copii şi din acest motiv şi-a ascuns sarcinile din ultimii ani. Inginera este căsătorită şi locuieşte împreună cu familia într-o zonă destul de izolată, primii vecini fiind la câţiva kilometri distanţă. Soţul femeii susţine că nu ştie absolut nimic despre pruncii ucişi, ceea ce este greu de crezut, pentru că locuiau împreună, ba chiar lucrau la aceeaşi multinaţională. Ana Pardău nu a fost reţinută deocamdată, ci a fost dusă la o unitate medicală pentru a se stabili dacă avea discernământ când a comis fapta. Cei trei copii ai familiei Pardău au intrat în atenţia Direcţiei de Asistentă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, doar fraţii se află în grija unei mătuşi.

Mai multe