Maria Băsescu: «Câinii nu trebuie să stea pe stradă»
10 septembrie 2013 11:12
Național
Ultima actualizare:
Prima doamnă a ţării a fost surprinsă astăzi de jurnalişti în timp ce se pregătea să intre la Grădina Zoologică din Capitală. Maria Băsescu era însoţită de cinci copilaşi, pe care i-a dus să viziteze animalele de la Zoo Băneasa.
Copiii sunt de la un orfelinat şi înainte de a ajunge la Zoo au făcut o vizită şi la Palatul Parlamentului, informează România Tv.
Întrebată de jurnalişti ce părerea are despre legea maidanezilor şi dacă este de acord cu eutanasierea, soţia preşedintelui Băsescu nu a vrut să comenteze prea mult acest subiect. "Câinii nu trebuie să stea pe stradă, sau în parc". Totodată, ea a precizat că îi este milă şi de câini dar şi de copii.