Maria Băsescu, la cumpărături de sezon! Ce a pus în coș fosta Prima Doamnă

31 decembrie 2018 14:39   Național
Ultima actualizare:

A fost timp de un deceniu Prima Doamnă a României, între anii 2004-2014, perioadă în care soțul ei, Traian Băsescu, a fost președintele României. Maria Băsescu a rămas o prezență discretă, activitățile ei preferate fiind cele de mamă și de gospodină. Așa am întâlnit-o și noi, la cumpărături, fără însoțitor, umplând coșul de Sărbători, ca tot omul. Angajatul SPP a așteptat-o în parcare.

Și de Crăciun v-am arătat că vedetele au aceeași rutină ca și oamenii obișnuiți, iar de Sărbători se înarmează cu liste și cu răbdare, pentru a umple frigiderul, ca tot românul. Nu face excepție nici Maria Băsescu (67 de ani), pe care am întâlnit-o recent la un hipermarket din zona Băneasa.

Într-adevăr, a fost însoțită de agentul de la Serviciul de Protecție și Pază, însă acesta a avut mai mult rol de șofer decât de bodyguard. Nu este prima datâ când Maria Băsescu preferă să intre în magazine neînsoțită, lăsându-și omul de încredere în mașină, în parcare. Soția lui Traian Băsescu nu a cumpărat cu nemiluita, a pus în coș baghete, franzele, lactate, dar s-a concentrat și pe cadouri. Avea un pachet mare, roșu, dar și o jucărie pentru nepotul ei, Traian Junior, o mașină de poliție.

Când a ajuns la mașină, Maria Băsescu a fost ajutată de SPP-ist să pună cumpărăturile în portbagaj, după care acesta a făcut un drum destul de lung să lase coșul la locul special amenajat și să recupereze moneda de 50 de bani.

De remarcat ce siluetă armonioasă are fosta Prima Doamnă, acestea fiind rezultatele sportului ei preferat, echitația.

Mai multe