Marian Godină, amuzat de cum se exprimă Carmen Dan: „Vorbește ca tanti de la tarabă”

9 ianuarie 2018 14:54   Național
Ultima actualizare:

Marian Godină atrage din nou atenția asupra „mai-marilor” din politica românească. Polițistul s-a amuzat teribil de felul în care se exprimă ministrul de Interne, Carmn Dan. I se pare tare rușinos.

Marian Godină a urmărit cu atenție declarațiile ministrului de Interne, dar nu a putut să nu observe greșeala gramaticală (una dintre multele) a lui Carmen Dan:

"«Până acum am DECÂT informațiile pe care le cunoașteți și dumneavoastră.» Cât de rușinos!!! Ministru de interne în 2018 și vorbește ca tanti de la tarabă care îți vinde «decât» mere. Doamna ministru este aceeași care a zis «pronume», în loc de prenume, aceeași care n-a avut nicio reacție la postarea unei colege de-a dumneaei în care era denigrată toată Poliția Română și aceeași care s-a arătat imediat iritată de explicațiile șefului Serviciului Omoruri în legătură cu modificările CP și CPP. Cu toate astea, tot dumneaei este dezamăgită că nimeni nu face un pas în spate. Oare cine ar trebui să facă un pas în spate? «Decât» cine?", a scris ironic Marian Godină, pe contul său de Facebook.

Mai multe