Marian Roșca, șoferul rănit la Genova, a murit în spital

18 august 2018 19:37   Național
Ultima actualizare:

Conform primelor informații oferite de MAE, doi români erau considerați decedați în urma tragediei din Genova, când podul Morandi s-a prăbușit și a luat odată cu el zeci de suflete. Marian Roșca, șofer de tir, unul dintre românii prinși sub dărâmăturile podului, a fost căutat cu disperare de către familie și prieteni, care au crezut preț de 24 de ore că Marian și-a găsit sfârșitul în urma prăbușirii construcției, căreia i-a cedat unul dintre piloni.

Podul Morandi s-a prăbușit marți, 14 august, în urma cedării unuia dintre pilonii de susținere. Printre victimele prinse în tragicul accident s-au numărat și doi români, care traversau în acel moment viaductul de pe autostrada A10. Unul a murit pe loc, în timp ce celălalt, Marian Roșca, a fost internat în spital 5 zile și găsit de către fratele lui la secția de reanimare, după ce acesta din urmă l-a căutat în mai multe locuri, inclusiv la morgă. Familia și prietenii l-au crezut inițial mort pe Marian, după ce pompierii au descoperit două cadavre în tirul pe care acesta îl conducea. 

[[{"fid":"3281277","view_mode":"imagine_articol","fields":{"format":"imagine_articol","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"TIR-ul la volanul căruia se afla Marian, în momentul în care podul din Genova s-a prăbuşit","field_subtitle[und][0][value]":"Foto: EPA"},"type":"media","attributes":{"title":"TIR-ul la volanul căruia se afla Marian, în momentul în care podul din Genova s-a prăbuşit","class":"media-element file-imagine-articol"}}]]

La scurt timp de la incident, însă, o veste importantă a adus bucurie în familia șoferului de tir: fratele acestuia l-a găsit pe Marian Roșca într-un spital, în stare de comă. Totuși, speranța că bărbatul se va face bine a fost brusc curmată de moartea acestuia, șoferul încetând din viață sâmbătă, 18 august, conform informațiilor oferite de presa italiană. 

[[{"fid":"3281279","view_mode":"imagine_articol","fields":{"format":"imagine_articol","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"Marian Roșca","field_subtitle[und][0][value]":""},"type":"media","attributes":{"title":"Marian Roșca","class":"media-element file-imagine-articol"}}]]

Marian Roşca avea 36 de ani și era din localitatea gorjeană Curtişoara. Acesta a plecat din ţară în urmă cu mai bine de şase ani şi s-a angajat pe post de şofer la o companie de transporturi din Franţa. Făcea frecvent curse între Italia şi Hexagon aducând și ducând marfă la bordul camionului său. Bilanțul morților în urma tragediei din Genova s-a ridicat la 43, iar alte 10 persoane sunt în continuare internate în spital. Autoritățile au anunțat că vor să amendeze compania care a lucrat la consolidarea podului recent, în 2016, și că vor reface podul, din oțel de data aceasta. De asemenea, oficialitățile vor dona o parte din banii de reparație ai podului și familiilor celor răniți.

Mai multe