Marian Vanghelie, jefuit cu soția și copilul în casă. Acum 3 ani, bona filipineză i-a furat 50.000 de euro

13 februarie 2020 21:30   Național
Ultima actualizare:

Casa fostului lider PSD Marian Vanghelie, situată în localitatea Ghermăneşti, a fost spartă, acesta reclamând, printre altele, furtul unui tablou, al unor ceasuri şi al unor bijuterii. În urmă cu trei ani, Marian Vanghelie și soția lui au mai trecut printr-un episod asemănător, vinovată fiind o bonă filipineză.

Vanghelie a declarat la Antena 3 că i-a fost furat tabloul ”Cap de copil” de Gheorghe Petraşcu. De asemenea, a reclamat dispariţia a două ceasuri, a unor butoni şi a unor bijuterii, potrivit news.ro.

Marian Vanghelie a declarat că nu se afla acasă atunci când a fost comis furtul, dar că în locuință se aflau soţia sa, copilul şi soacra, ceea ce i se pare foarte îngrijorător. Tocmai din acest motiv, fostul primar al sectorului 5 a afirmat că îşi doreşte ca persoanele care i-au intrat în casă să fie prinse. El a precizat că poliţiştii au vizionat imaginile de pe camerele de luat vederi şi că desfăşoară cercetări.

În 2017 a fost jefuit de o bonă filipineză

Oana Mizil şi Marian Vanghelie au mai trecut printr-un episod asemănător, atunci când angajata de origine filipineză care se ocupa de copil a dispărut după ce a dat o lovitură grea şefilor săi. Femeia pe care cei doi o angajaseră pe poziția de bonă a dispărut cu un ceas valoros, două inele cu pietre preţioase şi o sumă importantă de bani, prejudiciul total fiind estimat undeva la 50.000 de euro. Bona se pare că pusese totul la punct în cel mai mic detaliu, fiind o adevărată expertă. Apropiaţii familiei au povestit pentru Click! la vremea respectivă, că femeia, care era angajată de doar câteva luni, a dat lovitura abia după ce a studiat foarte bine casa.

"Din câte ştim această bonă a mai fost în casele altor familii de români şi a fost dată afară sau a fugit aşa cum a făcut şi acum. Nu ştiu pe ce filieră a ajuns iar în România ca să dea o nouă lovitură. Ea a ajuns în casa Oanei Mizil şi a lui Marian Vanghelie ca să aibă grijă de fetiţă, dar se pare că avea cu totul altceva în minte şi nu l-a lăsat până ce nu şi-a dus planul la îndeplinire", ne-au declarat surse din anturajul familiei în anul 2017.

”Nu ştiu ce se mai întâmplă cu acest caz şi dacă o să mai recuperez prejudiciul. Nu am timp de aşa ceva, în plus m-a luat şi o răceală rău de tot. Sunt persoane abilitate care au grijă de asta. Eu nu sunt un om rău, dar acea ”doamnă” m-a enervat foarte tare. Dacă nu avea atitudinea respectivă, vă spun sincer că eu o lăsam în pace”, ne spunea atunci, fostul primar al Sectorului 5.

Mai multe