Maricica Puică strânge căţeluşi abandonaţi

6 ianuarie 2012 17:51   Național
Ultima actualizare:

Maricica Puică, marea campioană la atletism, cheltuieşte lunar sute de lei pentru a îngriji animăluţe pe care le găseşte abandonate pe stradă.

„Am opt câini şi mai multe pisicuţe, pentru care sunt în stare să mănânc doar pâine cu ceapă, ca să pot să le hrănesc", spune Maricica. De Sărbători, ea a găsit patru pui drăgălaşi pe autostradă şi i-a luat în îngrijire.

Patru căţeluşi abandonaţi i-au sărit în faţă, pe autostradă

„Plecam de Sărbători pe autostrada Bucureşti-Piteşti, iar la km 42 am văzut patru căţeluşi care erau în pericol să fie călcaţi de maşini sau să provoace chiar ei un accident. I-am dus, provizoriu, pe un şantier şi i-am lăsat în grija muncitorilor. Sunt trei fetiţe şi un băiat, deja vaccinaţi, deparazitaţi şi au carnete de sănătate. Au cam trei luni, sunt sănătoşi şi jucăuşi. Caut stăpâni pentru ei pe care îi voi ajuta cu vaccinurile necesare, cu mâncare. Eu nu pot să îi iau acasă pentru că am probleme cu vecinii, care mi-au omorât deja patru câini", ne-a povestit Maricica Puică.

Mai multe