Mărturii sfâșietoare ale mamei barmaniței moarte în Colectiv, la un an de la tragedie
Se spune că nu există durere mai mare decât aceea de a-ţi pierde propriul copil. De a-l conduce pe ultimul drum şi de a suferi câte zile mai ai pe pământ. Duminică, se împlineşte un an de când Cristina Matache plânge după fiica ei, Alexandra, care a pierit în incendiul din “Colectiv”.
Speranţele şi planurile unei mame pentru fiica ei, de care era atât de mândră, s-au spulberat într-o secundă. În noaptea de 30 octombrie 2015, flăcările iadului au învăluit fără milă clubul Colectiv din Bucureşti, acolo unde sute de tineri veniseră la concertul formaţiei ”Good bye to gravity”. Pentru mulţi, a fost o seară fatidică. La fel ca şi pentru Alexandra, o tânără veselă şi isteaţă de 26 de ani, care lucra ca barmaniţă în club.
“O visez des pe Alexandra, îmi dă semne din cer. Când se lasă seara, mă simt foarte rău pentru că mă iau tot felul de gânduri, mai ales vinerea. Nenorocirea s-a întâmplat într-o vineri....”, a povestit, pentru Click!, printre lacrimi, Cristina Matache, mama tinerei.
Într-un an, cât a trecut de la tragedie, a umplut casa cu fotografiile Alexiei, singurul ei copil. ”Am pus poze cu ea în dormitor, în bucurărie peste tot, ca să o simt alături de mine tot timpul. Fiica mea era o fiinţă foarte puternică. Sunt momente când caut, dar nu ştiu ce caut, mă simt total dezorientată”, a adăugat mama barmaniţei de la clubul Colectiv. Pe 30 octombrie se face un an de la incendiul în care şi-au pierdut viaţa 64 de tineri, iar mama Alexandrei se pregăteşte de parastas.
“Îi vom face o pomenire, aşa cum e creştineşte. Mergem la cimitir, apoi vom face o masă cu 40 de persoane dragi nouă. Duminică, vreau să merg cu soţul meu la clubul Colectiv, să aprind o lumânare, ca să aibă lumină fata mea pe lumea cealaltă. Alexis era singurul meu copil, acum nu mai am nimic. Casa este pustie, fără viaţă Am mai rămas doar cu o pisicuţă paralizată, de care am grijă de şapte ani”, ne-a a mai spus mama tinerei.
Monument în memoria victimelor
La un an de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia 64 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 200 au fost rănite, va fi înălţat un monument în memoria acestora. Inaugurarea se va face duminică, 30 octombrie, în jurul orei 12.00, în Piaţa Bucur, în apropierea locului blestemat. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ieri, la Adevărul live, că va participa la ceremonie şi şi-a exprimat speranţa că vor participa mulţi români la comemorarea victimelor tragediei. Tot ieri, Guvernul a decis ca statul să plătească până în 2018 tratamentul răniţilor în incendiul din Colectiv.