Mărturii şocante de la tragedia din club: „Arătau ca nişte zombie”

31 octombrie 2015 2:49   Național
Ultima actualizare:

O explozie de artificii care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă (30 spre 31 octombrie) în clubul Control din sectorul 4 al Capitalei a făcut 200 de victime, dintre care 27 au decedat. Tragedia a fost provocată de spectacolul pirotehnic oferit de trupa Goodbye to Gravity. Potrivit unui martor de la faţa locului, în timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii s-a aprins, iar focul s-a extins foarte repede în tot clubul.

Conform celor aflaţi la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan şi să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 500 de persoane din club au fost cuprinse de panică şi s-au îmbulzit spre ieşire, creând o îmbulzeală de nedescris, deoarece doar una dintre uşile de la intrare era funcțională. În timp ce unii au reușit să iasă afară, alții au căzut pe podea, având arsuri foarte grave. O parte dintre aceștia au intrat repede în stop cardio-respirator și nu au mai putut fi salvați.

Fotografii de la locul tragediei

Au ars de vii

Martorii au descris totul ca fiind desprins din filmele de groază. Potrivit acestora, incendiul a izbucnit în jurul orelor 22.15 – 22.20, iar primele ambulanţe au sosit după circa un sfert de oră. La faţa locului au venit ulterior zeci de ambulanţe, unii dintre răniţi fiind preluaţi şi duşi la mai multe spitale din Bucureşti. Unora dintre răniţi li s-a acordat primul ajutor pe caldarâm. Intervenţia a fost îngreunată de accesul dificil al ambulanţelor în curtea clubului. Un martor aflat în faţa spitalului Floreasca din Capitală a povestit cum s-a produs tragedia.

Martorii, îngroziți

„Incendiul a izbucnit în momentul în care au fost aprinse artificiile. A luat foc tot clubul, nu se mai putea vedea absolut nimic. Lumea a început să se panicheze şi s-au îmbulzit spre ieşiri. Totul era închis, toată lumea se îmbulzea spre ieşire, dar nu au reuşit să mai iasă. Au ars de vii. Au fost oameni care au ars complet, nu mai aveau haine pe ei, alţii au scăpat cu arsuri uşoare. Arătau ca nişte zombie. Ambulanţele au venit după 10 minute, dar nu aveau ce să facă. Locul era prea înghesuit. S-au panicat”, a mărturisit un martor. Clubul Colectiv găzduia, vineri seară (30 octombrie), un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album.

Ultimele imagini din „clubul groazei”

Mai multe