Mărturiile eroinei din Bamboo, despre noaptea incendiului
Alexandra Stoleru, eroina din clubul Bamboo, a intervenit în noaptea incendiului şi a reuşit să scoată pe toată lumea din club, astfel încât nimeni să nu fie rănit grav.
După ce a salvat atâtea persoane, ea a ieşit ultima din club, fiind transportată apoi la Terapie Intensivă. Tânăra a vorbit, la România Tv, despre starea ei de sănătate şi despre ce a simţit în momentele grele din noaptea incendiului.
“Sunt mult mai bine şi totul va reveni la normal. Actul meu de eroism a fost normal, de a evacua până la ultima persoană, fără niciun rănit. Eram alături de colegi şi ospătari, eram liniştiţi, încercam să nu agităm. Au ieşit toţi, datorită eforturilor noastre. Nu ştiu şi nu dau niciun comentariu de la ce a luat foc, nu ştiu şi nu pot să dau declaraţii. A fost totul în regulă, eu mi-am revenit, lucrurile încep să ia amploare şi se vor rezolva. Totul a fost ok la Bamboo, am protejat şi protejăm pe toată lumea când intră la noi în club, ca la mine în casă”, a spus Alexandra, potrivit sursei citate mai sus.
Clubul Bamboo s-a făcut scrum
Incendiul din clubul Bamboo din Capitală s-a produs la 21 ianuarie. Potrivit ISU, 38 de persoane au ajuns la spitale. 21 de persoane au fost preluate cu ambulanţele de la club, iar restul au ajuns cu maşinile proprii. 3 sau 4 persoane s-au aflat în stare gravă. Sunt persoane care au suferit fracturi, încercând să iasă pe geam. Nu se ştie deocamdată cauza izbucnirii acestui incendiu. Martorii spun că au simţit miros de fum şi s-au îndreptat spre ieşire. Muzica s-a oprit, iar oamenii au intrat în panică. Din fericire, nu s-a pierdut nicio viaţă.