Masca devine obligatorie în trei localități din Olt!

25 octombrie 2020 14:29   Național
Ultima actualizare:

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a adoptat duminică o hotărâre pentru trei localităţi din judeţ - Dăneasa (rata de infectare - 1,70), Teslui (rata de infectare - 1,64) şi Dobrosloveni (rata de infectare - 1,62), unde masca va fi obligatorie în spaţiile deschise, iar restaurantele şi cafenelele vor funcţiona în interior fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 6.00 - 23.00. De asemenea, CJSU Olt a decis suspendarea activităţilor didactice organizate în modalitatea „faţă în faţă” în unele clase din unităţi de învăţământ, pe o perioadă de 14 zile, acolo unde cursurile vor fi desfăşurate în sistem online. Măsurile vor fi aplicate începând de luni pe o durată de 14 zile.

„Astăzi, 25 octombrie a.c., Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a adoptat Hotărârea nr. 47/25.10.2020 cu privire la introducerea de restricţii în vederea combaterii şi prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul judeţului. Astfel, pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, prevăzute de Hotărârea Guvernului României nr. 856 din 14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a hotărât, pe baza datelor puse la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică, încadrarea în limitele ratei de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile cuprinsă între 1,5/1.000 de locuitori şi 3/1.000 de locuitori a localităţilor Dăneasa (rata de infectare - 1,70), Teslui (rata de infectare - 1,64) şi Dobrosloveni (rata de infectare - 1,62)”, arată un comunicat de presă al Prefecturii Olt.

Prin urmare, în aceste localităţi se aplică, începând de luni, pe o perioadă de 14 zile, următoarele măsuri:

„-  purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii

- desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00—23:00;

- activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00—23:00;

- activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului”, conform sursei citate.

De asemenea, CJSU Olt a decis suspendarea activităţilor didactice organizate în modalitatea ,,faţă în faţăˮ în unele clase din unităţi de învăţământ din judeţul Olt, pe o perioadă de 14 zile, acolo unde cursurile vor fi desfăşurate în sistem online, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerului Educaţiei, respectiv:

„- Clasa I de la ŞCOALA GIMNAZIALĂ PLEŞOIU (măsură aplicabilă până la 03.11.2020);

- Clasa a IV-a de la ŞCOALA GIMNAZIALĂ PLEŞOIU (măsură aplicabilă până la 02.11.2020);

- Toate clasele ciclului gimnazial de la ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,VLAICU VODĂˮ SLATINA (măsură aplicabilă până la 03.11.2020;

- Clasa a XII-a B (o grupă) de la LICEUL ,, A.I. CUZA” CORABIA (măsură aplicabilă până la 03.11.2020);

- Toate clasele ciclului  gimnazial de la LICEUL CU PROGRAM SPORTIV  SLATINA (măsură aplicabilă până la 03.11.2020).

Totodată, s-a hotărât reluarea activităţilor didactice în modalitatea ,,faţă în faţăˮ - scenariul 1/scenariul 2 de funcţionare, pentru clasele din unităţile de învăţământ ce au funcţionat în scenariul 3, respectiv:

- Clasa a IV-a A de la ŞCOALA GIMNAZILĂ ,,ŞTEFAN PROTOPOPESCUˮ SLATINA;

- Clasa Pregătitoare A de la ŞCOALA GIMNAZILĂ ,,EUGEN IONESCUˮ  SLATINA;

- Toate clasele ciclului gimnazial şi liceal de la COLEGIUL NATIONAL ,,ION MINULESCUˮ  SLATINA;

- Clasa a VI-a B de la ŞCOALA GIMNAZILĂ ,,ŞTEFAN PROTOPOPESCUˮ SLATINA”, conchide sursa menţionată.

Mai multe