Mascaţii au luat la puricat Consiliul Judeţean Botoşani şi sediul PNL

23 septembrie 2015 9:59   Național
Ultima actualizare:

Procurorii DNA fac percheziţii, miercuri, la sediile Consiliului Judeţean Botoşani (CJ) şi PNL Botoşani. Este vorba de un dosar privind fapte de corupţie legate de atribuirea preferenţială de contracte unor instituţii şi firme, în perioada în care CJ era condus de Florin Ţurcanu.

Ancheta vizează fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada în care CJ Botoşani era condus de Florin Ţurcanu, acesta fiind revocat din funcţie după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în decembrie 2014, au precizat sursele citate.

Faptele de corupţie vizate sunt legate de modul în care Consiliul Judeţean Botoşani ar fi atribuit contracte unor instituţii şi firme, scrie Mediafax.

Ţurcanu condamnat pentru fals intelectual

Florin Ţurcanu a fost revocat din funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani în 17 februarie, după ce în decembrie 2014 a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Suceava la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru fals intelectual.

Florin Ţurcanu, fost președinte al PNL Botoșani, a fost trimis în judecată în anul 2011, pentru că a consemnat nereal faptul că mai mulți membri ai filialei au fost excluşi din partid, deşi în Delegaţia Permanentă acestora li se ridicase doar sprijinul politic. În urma acestor hotărâri, acele persoane şi-au pierdut calitatea de consilier local sau judeţean.

Mai multe