Mașină cu trei pacienţi dializaţi, lovită de un jeep într-o intersecție

8 aprilie 2015 12:16   Național
Ultima actualizare:

O mașină specializată în transportul persoanelor dializate în care se aflau trei pacienți a fost lovită, la intersecția DN 2 E cu DJ 209 A, în localitatea suceveană Cornu Luncii, relatează Mediafax. O persoană a fost rănită.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, un jeep condus de un bărbat de 57 de ani, din municipiul Fălticeni, nu a acordat prioritate în intersecția dintre DN 2 E și DJ 209 A, în comuna Cornu Luncii, și a lovit frontal un autoturism specializat în transportul persoanelor dializate, în care se aflau trei pacienți.

În urma impactului, una dintre portierele mașinii de transport dializați s-a deschis, iar o pacientă, în vârstă de 20 de ani, a căzut din mașină și a fost rănită. Ea este suspectă de fractură de stern și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Celelalte persoane implicate în accident nu au suferit răni, a spus Epureanu, care a menționat că șoferul jeep-ului este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe