Maşină ridicată cu tot cu şofer!

29 noiembrie 2015 21:17   Național
Ultima actualizare:

Scandal la Timişoara! Pentru că parcase, sâmbătă (28 noiembrie), pentru câteva minute, pe un loc rezervat de firma de tractări auto “Îngerii galbeni”, profesorul Horia Baltă, de la Universitatea Politehnica Timişoara, trebuia să plătească o amendă de aproape 900 de lei.

Maşina a fost urcată pe platformă cu tot cu profesor, întrucât acesta a refuzat să coboare. Baltă a fost ameninţat cu bătaia de un angajat al firmei de tractări, Bogdan Nueleanu, care are peste zece dosare penale, scrie voceatimisului.ro.

În semn de protest, profesorul a stat în maşină 12 ore, în frig, fără combustibil. Iritaţi de sumele mari cu care sunt amendaţi şoferii care îşi lasă maşinile pe locurile rezervate de “Îngerii galbeni” în parcarea magazinului Melinda Instal, zeci de timişoreni s-au revoltat sâmbătă seară (28 noiembrie).

În prezenţa poliţiştilor şi a viceprimarului Dan Diaconu, patronul “Îngerilor Galbeni”, Răzvan Nedelcu, a “eliberat” automobilul profesorului. Ca să scape de furia mulţimii, el a lovit cu maşina mai multe persoane. Nedelcu a fost reţinut pentru 24 de ore.

Mai multe