Măşti şi combinezoane pentru toată Europa. O companie din Vâlcea are în testare un material pentru articole sanitare

3 aprilie 2020 8:19   Național
Ultima actualizare:

Ar putea fi o soluţie în lupta cu pandemia de COVID – 19! Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare are în testare un produs creat de o companie din Vâlcea. Materialul ar putea reprezenta materia primă pentru toată gama de articole sanitare, atât de necesare personalului medical aflat în prima linie.

Materialul care poate ajuta în această perioadă complicată e un prototip realizat de cel mai mare producător de textile neţesute din România - SC MINET SA. Compania a făcut o solicitare către Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (instituţia desemnată să dea avize în timpul stării de urgenţă), pentru ca materialul produs la Râmnicu Vâlcea să devină materie primă pentru echipamente textile sanitare: măşti, combinezoane şi alte articole de protecţie. Acum se aşteaptă certificarea pentru ca materialul să fie folosit de întreaga industrie de confecţii din România. „Sunt producători români gata oricând să lupte contra pandemiei de coronavirus, iar decidenţii trebuie ia o decizie pentru ţară. Agenţia va testa prototipul realizat de noi din materiale neţesute ”, spune Cezar Bulacu, directorul de cercetare şi dezvoltare din cadrul MINET SA.

“Propunem acest prototip ca materie primă pentru întreaga industrie de materiale textile şi de confecţii din România. Cu ea se poate realiza toată gama de articole textile sanitare, de la măşti faciale până la combinezoane, dar şi alte produse, gen cearşafuri şi huse de unică folosinţă. Sunt foarte multe întrebuinţări ale acestui material. Vorbim despre articole de protecţie, în primul rând, pentru personalul medical din spitale, dar şi pentru personalul altor instituţii”, explică directorul pentru adevarul.ro. Pentru sectorul medical, compania are în vedere un material special. „Facem teste acum pentru a vedea dacă putem să laminăm materialul, ca să realizăm unul impermeabil, din care să producem combinezoane pentru medicii din prima linie”, adaugă el. 

Agenţiei militare i-au fost trimise, pe lângă solicitare, şi articole sanitare finite realizate cu materialul conceput la Vâlcea, din textile neţesute, pentru a fi testate.  “România e numărul unu ca forţă de muncă în industria textilă din Europa. Companiile de la noi pot produce articole textile sanitare pentru toată Europa”, e convins directorul Cezar Bulacu.

Mai multe