Maxime de până la 32 de grade Celsius, în weekend

27 mai 2016 8:37   Național
Ultima actualizare:

Veste bună de la meteorologi pentru acest sfârșit de săptămână! Vremea se va încălzi treptat, astfel încât, duminică, maximele se vor încadra între 24 de grade Celsius, în Delta Dunării, și 32 de grade, în Câmpia de Vest.

Vineri

Deși va fi destul de instabilă mai ales în jumătatea de est a țării și la munte, vremea se va încălzi ușor. De asemenea, în zonele menționate, spre seară, vor fi condiții de grindină şi, pe arii restrânse, se vor mai cumula cantități de apă de peste 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Maximele vor fi de la 19...20 de grade, pe Litoral şi în depresiuni, până în jurul a 28 de grade, în Câmpia de Vest.

La București, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara, când vor fi averse şi descărcări electrice. Maxima se va situa în jurul valorii de 24 de grade Celsius.

Sâmbătă

Încălzirea continuă, astfel că se vor situa peste cele normale pentru ultima decadă a lunii mai. În nordul, centrul, estul și în sud-estul teritoriului, precum şi la munte, după-amiaza și seara, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ restrânse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Maximele se vor încadra între 21 de grade, pe Litoral, și 30 de grade, în vest şi sud-vest.

La București,  din nou cer variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor mai fi condiţii de ploaie, de scurtă durată. Maxima va fi de 26...27 de grade.

Duminică

Zi caldă, de vară, cu maxime se vor încadra între 24 de grade, în Delta Dunării și în depresiuni, și 32 de grade, în Câmpia de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice, în a doua parte a zilei, în zonele de munte şi izolat în restul teritoriului, iar noaptea, în vest şi sud-vest.

La București, de asemenea, vreme caldă, cu o maximă de 29 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Luni

Săptămâna debutează cu maxime specifice verii, care se vor încadra între 24 și 32 de grade Celsius.

Marți

Din păcate, se întorc ploile, care vor fi prezente, mai întâi, în jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte, apoi se vor extinde, spre mijlocul săptămânii, în majoritatea zonelor. Valorile termice vor înregistra o ușoară scădere.

Mai multe