Mecanicul i-a salvat viața unei sinucigașe

9 octombrie 2018 19:28   Național
Ultima actualizare:

O femeie a fost lovită de metrou, marţi, în staţia Aurel Vlaicu, anunţă Metrorex. Trenul circula în direcția Berceni, iar mecanicul a frânat când a văzut că aceasta se aruncă în fața trenului, însă nu a putut evita impactul.

Dar chiar și așa, a reușit să-i salveze viața. Victima a fost scoasă de pe șine și i s-a acordat primul ajutor. Ciculaţia a fost blocată pentru aproape jumătate de oră între Aurel Vlaicu şi Pipera, adică pe Magistrala 2.Aceasta este una dintre cele mai aglomerate magistrale, iar staţiile Aurel Vlaicu şi Pipera sunt destinaţii unde coboară foarte multe persoane care merg spre clădirile de birouri din zona de nord a Capitalei.Un alt incident similar a avut loc acum cinci zile. O femeie a fost prinsă între garnitura de metrou şi peron, vineri, în staţia Bazilescu. Femeia, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost găsită în stare de inconştienţă, dar prezentând semne vitale.

Mai multe