Medic condamnat pentru că le-a cerut colegilor să dea prioritate cazurilor grave şi nu beţivilor aduşi de poliţişti la Urgenţă

22 iunie 2019 15:14   Național
Ultima actualizare:

Adela Golea, director medical al Unității de Primiri Urgențe Cluj, a primit o condamnare de un an și nouă luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și instigare la favorizarea infractorului. Sentința nu este definitivă, însă întreaga situație i-a lăsat un gust amar femeii. Golea a fost acuzată de abuz în serviciu pentru că le-ar fi cerut angajaţilor să se ocupe în primul rând de pacienţii aflaţi într-o stare gravă şi abia apoi de cei aduşi la spital de Poliţie pentru a le fi recoltate probe biologie.

„Nu cred că voi merge mai departe în acest proces. Acum vreau doar să-mi văd de viaţa mea personală, nu mai îmi rămâne altceva. Vom vedea cine va prelua sarcinile mele, eu nu voi continua la spital. Sunt un om demn, nu pot să le mai predau studenţilor şi să lucrez cu angajaţii când eu am dosar penal. Nu intenţionez nici să fac apel, nu cred că voi face. Nu voi face, pentru că eu ştiu cum a mers acest proces şi nu are niciun rost”, a spus Adela Golea, pentru „Adevărul”.  

Adela Golea a fost condamnată la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la favorizarea infractorului. Deşi sentinţa nu este definitivă şi ar putea să facă apel, Golea a decis să nu meargă mai departe. Îşi va da demisia de la spital şi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj, unde predă Medicina de Urgenţă, notează adevarul.ro. 

Mai multe