Medici de la ambulanță, chemați să consulte un… mort

15 septembrie 2019 17:59   Național
Ultima actualizare:

Scene tragicomice în satul Vovriești, comuna Băcești, judeţul Vaslui, unde familia unui bărbat de 84 de ani, decedat de două zile, a sunat la 112 în timp ce se pregătea să înmormânteze ruda, solicitând unui echipaj de ambulanţă să consulte mortul, pentru că li se părea că ar fi viu şi mişcă, scrie adevarul.ro.

Bătrânul fusese internat la Spitalul Judeţean Vaslui, unde pe fondul afecţiunilor cardiace a decedat. Cadavrul bărbatului a stat timp de două zile la morga spitalului, ulterior fiind preluat de rude pentru a fi înmormântat. Adus acasă, a fost aşezat pe masă, dar fiicelor decedatului li s-a părut că acesta nu ar fi mort, ba chiar au avut senzația că ar mișca. Conform adevarul.ro, un echipaj medical condus chiar de directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Vaslui, medicul Ana Ungureanu, s-a deplasat la Vovrieşti, a scos mortul din sicriu, l-a dezbrăcat şi consultat, ba i-a făcut şi electrocardiogramă pentru a dovedi rudelor că persoana decedată chiar este decedată.

Mai multe