Medicii operează un copil, deși mama lui s-a opus intervenției
O echipă a Spitalului de Urgențe Oftalmologice din Capitală a decis să opereze un băiat de șapte ani fără să aibă acordul mamei sale. Băiețelul e în pericol să-și piardă ochiul stâng, după ce duminică s-a înțepat într-o sârmă. Mama copilului, plecată la muncă în străinătate, a transmis medicilor că se opune intervenției chirurgicale.
Băiatul a fost adus la spital de o rudă, deoarece tatăl copilului este condamnat şi încarcerat pentru crimă. Mama copilului, care ar fi putut lua o decizie în cunoștință de cauză, e plecată la muncă în străinătate. Ea a fost sunată de medici pentru a i se spune ce riscă fiul ei dacă nu va fi operat de urgență, însă aceasta a refuzat intervenția. Medicii sunt deciși să treacă peste refuzul mamei și să facă totul pentru salvarea ochiului băiatului.
„Este un caz fără precedent. Copilul s-a înţepat în ochi cu o sârmă, duminică, este în pericol să-şi piardă ochiul, în schimb mama lui, plecată la muncă în străinătate, sună continuu, cerând să nu fie operat. Cu toate acestea, medicii ignoră refuzul mamei şi vor opera copilul, în speranţa că îi vor mai putea salva ochiul”, spune Monica Pop, managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftamologice din Capitală, citată de Mediafax.
Băiatul nu are acte de identitate, motiv pentru care întreaga intervenţie va fi suportată de Spitalul Clinic de Urgenţe Oftamologice. Operația nu poate fi decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, întrucât copilul nu are CNP.
Managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice atrage atenţia asupra faptului că în ultima săptămână au ajuns la spital trei copii cu răni la ochi. „Este al treilea caz în care copiii ajung la spital cu răni la ochi, din joacă, unul înţepându-se cu un compas, iar altul cu pixul. Ar fi bine ca părinţii să-i atenţioneze asupra riscului la care se expun atunci când folosesc obiecte ascuţite şi mai ales când se joacă cu acestea”, a mai spus Monica Pop, pentru sursa citată.