Medicul Valeriu Gheorghiță a împlinit 39 de ani. Ce mesaj i-a scris colega Oana Cuzino

25 mai 2021 17:26   Național
Ultima actualizare:

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a sărbătorit marți, 25 mai, împlinirea a 39 de ani.

Colegii i-au urat și ei toate cele bune în această zi, printre care și Oana Cuzino, medic geriatru, cunoscută prin prisma emisiunilor sale și a aparițiilor la TV. „La mulți ani dragul nostru medic, Valeriu Gheorghiță! Felicitări pentru activitatea exemplară și mult succes în viața profesională! Fericire și sănătate alături de întreaga familie”, a fost mesajul Oanei, însoțit de o imagine în care apar cei doi.

Valeriu Gheorghiță este un medic militar român, devenit cunoscut în calitate de coordonator al Campaniei Naționale de Vaccinare Anti-COVID-19. Acesta este medic primar infecționist și are gradul de colonel. Este asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Gheorghiță a absolvit Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești în anul 2000, apoi, în 2006, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. În 2013 a obținut titlul de doctor în medicină. Acesta a publicat, de-a lungul timpului, un număr mare de lucrări științifice, sub nume propriu sau în colaborare.

Valeriu Gheorghiță a vaccinat recent mai multe persoane din comuna Izvorul, județul Argeș, locul unde s-a născut și a copilărit. Prima persoană căreia i-a administrat vaccinul anti-Covid a fost un tânăr de 16 ani, iar printre cei imunizați s-a aflat și verișoara sa. Localnicii au fost entuziasmați și mândri să îl revadă pe coordonatorul campaniei de vaccinare.

Mai multe