Mediile din liceu nu mai contează la admiterea în facultate

30 mai 2014 22:56   Național
Ultima actualizare:

Absolvenţii de liceu trebuie să ştie că s-au modificat criteriile de admitere în facultate, valabile în acest an. Click! vă prezintă noutăţile pentru sesiunile din anul academic 2012 -2013.

Universităţile vor organiza examene de admitere pentru fiecare program şi ciclu de studii universitare, după criterii proprii, dar ţinând cont de reglementările generale ale Ministerului Educaţiei.

Cu alte cuvinte, examenul de admitere poate consta şi în probe scrise sau orale, probe practice eliminatorii acolo unde este cazul, cum ar fi artele plastice.

De asemenea, pot fi luate în considerare notele de la probele de Bac sau media de la Bac, dar, atenţie!, nu pot fi luate în calcul mediile sau notele din anii de liceu.

Până acum, aceste note sau medii din timpul liceului erau un avantaj şi ajutau candidaţii să fie admişi sau departajaţi mai uşor. În cele mai multe facultăţi, selecţia se făcea după dosarele de concurs, iar media de admitere era calculată din media de Bac, plus mediile din timpul liceului de la materiile de specialitate. Rezulta o notă mai mare de concurs pentru că la disciplina favorită, de regulă, notele erau mai mari decât la alte materii studiate din timpul liceului.

Universităţile au deplină autonomie să fixeze sesiunile de examen, precum şi să stabilească facilităţi sau condiţiii speciale pentru candidaţii care au distincţii la olimpiadele şcolare sau la alte concursuri naţionale sau internaţionale.

O noutate din acest an este înfiinţarea şi punerea în funcţiune a Registrului matricol unic, în care vor fi înscrişi toţi studenţii din România, sub un număr unic valabil pentru întreaga perioadă de şcolarizare.

Ce cuprinde dosarul de înscriere

Tradiţional, sesiunile de admitere sunt programate în lunile iulie şi august -septembrie.

Act de identitate, certificat de naştere, trei fotografii tip buletin de identitate, plus completarea unei fişe cu alte informaţii despre candidat. De exemplu, dizabilităţi, starea socială specială: orfan, provenit din case de copii sau familie monoparentală. Şcoli absolvite, cu fişe matricole şi diplome.

Diploma de Bac sau adeverinţa eliberată de liceu, în care se menţionează media generală, mediile obţinute în anii de studiu, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma. Diploma de olimpic, dacă este cazul.

Dovada achităţii taxei de înscriere, fixată de fiecare universitate. Copiii personalului didactic aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine şi internate.

Mai multe