Melissa: «I-am dat lu’ Zăvo 25.000 € pe maşina aia blestemată»
Scandalul în cazul vrăjitoarelor săltate de mascaţi pentru înşelătorii este departe de a se fi încheiat. Prezicătoarele şi-au angajat avocaţi şi îşi ocupă timpul adunând probe incriminatoare la adresa Oanei Zăvoranu, cea care le-a „pârât" la poliţie.
Bucureştii Noi. Nici ţipenie de om pe alee. În spate blocurile comuniste, în primul rând la stradă câteva vile construite în ultimii ani de cei care şi-au permis să cumpere aici teren.
Printrei ei şi Melissa, ghicitoarea devenită celebră mai ales în ultima săptămână, după ce Oana Zăvoranu a dat-o pe mâna Poliţei că ar fi înşelat-o.
Cât timp Melissa a stat de vorbă cu reporterii Click!, copiii prezicătoarei au urmărit-o speriaţi de după geamurile vilei
Melissa a stat o noapte la arest, împreună cu „colega" Vanessa, dar din lipsă de probe s-a întors acasă la cei cinci copii ai săi. Reporterii Click! i-au luat în exclusivitate un interviu imediat după ce a fost eliberată.
"Mi-a dat mie ceva? S-o dovedească! Să arate dacă numele meu apare în actele apartamentelor cu care zice că a fost păcălită. Să prezinte o înregistrare telefonică cu mine, o dovadă, orice. Noi avem sute. Zăvoranca a fost şi la vrăjitoare de prin Vâlcea, pe care le-a plătit cu 1.000-1.500 de lei. De ele de ce nu se plânge?", spune prezicătoarea.
Cât despre autoturismul Porsche Cayman, pe care Zăvo ar fi fost obligată să-l „cedeze" vrăjitoarei ca plată pentru serviciile prestate, Melissa recunoaşte că a fost .... o afacere bună. L-a cumpărat de la Oana cu 25.000 euro şi l-a vândut mai departe, cu un profit substanţial.
Melissa-Rada Mincă a fost reţinută marţi, 13 decembrie, pentru şantaj şi înşelăciune şi eliberată a doua zi, pentru că judecătorii ilfoveni au ajuns la concluzia că vedeta, dar şi alte victime, au dat banii de bună voie pentru serviciile prestate
„Maşina era pe firmă. Cu firma am actele de vânzare-cumpărare, dar am şi declaraţia Oanei că a primit până la ultimul leu. Acum zice că nu i-am dat decât 5.000 de euro... Cum puteam s-o oblig să-mi dea maşina? Păi, ce, vorbeam cu un copil? Cu un om fără minte? Dacă îţi spun dă-mi casa şi maşina, tu mi le-ai da? Maşina mi-a plăcut şi am cumpărat-o. Dar nu am apucat să mă plimb prea mult cu ea, că am vândut-o. Mi s-a făcut un preţ bun şi am rămas cu mulţi bani în urma afacerii", punctează Melissa.
„Nu vreau să dau foarte multe informaţii acum, pentru că vrem să vedem evoluţia anchetei. Las justiţia să-şi facă treaba. Dar, cine vorbeşte la urmă, vorbeşte cu folos, aşa că o să prezentăm şi noi dovezi că această fată vorbeşte prostii", a încheiat Melissa şi s-a întors în casa plină de copii.
Citeşte şi:
Oana Zăvoranu: «Să ne unim, toţi cei escrocaţi de Vanessa şi Melissa!»
Pepe e alături de Oana Zăvoranu: «Nu vă bucuraţi de răul altuia» VIDEO