Mesaj incredibil primit de locuitorii din Brașov prin Ro Alert: «Ursul băăă!» Reacția ISU
”Ursul, băăă!” Așa au fost avertizați locuitorii municipiului Braşov, prin sistemul Ro Alert, asupra prezenţei unui urs pe o stradă din oraş. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului anunţă o „anchetă internă pentru a verifica modul de transmitere al mesajului”.
„Ursul, băăă! Atenţie, a fost semnalată prezenţa unui urs pe strada Stejărişului. Animalul este considerat periculos. Nu încercaţi să vă apropiaţi de el sau să îl hrăniţi. Evitaţi deplasarea în zonă dacă nu este absolut necesară. ISU Braşov”, este mesajul primit de braşoveni din partea autorităţilor.
„Scopul mesajului a fost de a informa cetăţenii judeţului Brasov cu privire la prezenta ursului pe strada Stejărișului, pentru a evita deplasările în zona unde a fost văzut animalul sălbatic. Dintr-o eroare, persoana din cadrul dispeceratului care a transmis mesajul a adăugat cuvintele «ursul băăă». Ne cerem scuze pentru eroare, dar avem convingerea că populaţia a înteles conţinutul și scopul preventiv al mesajului”, a tansmis, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov .
Oficialii ISU Braşov menţionează că la nivelul instituţiei se desfăşoară o anchetă internă „pentru a verifica modul de transmitere a mesajului”.
Citește și:
Rezolvaţi problema urşilor din staţiuni! Zeci de animale coboară zilnic în orașe