Mesaje de Sfinții Petru și Pavel 2020. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi

29 iunie 2020 11:30   Național
Ultima actualizare:

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel 2020, urări și felicitări pentru cei dragi vom trimite aproape cu toții în această zi. Este imposibil să nu cunoaștem măcar o persoană cu numele de Petru, Petruț, Petruța, Petrică, Petre, Petrișor, Petra sau Pavel, Paul, Paula și Petronela. Iată cele mai frumoase și emoționante SMS-uri de la mulți ani!

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel 2020. Ce le poți transmite celor dragi de ziua numelui

Sfinții Apostoli Petru și Pavel se sărbătoresc în fiecare an la 29 iunie, iar dacă vrei să trimiți un gând bun cuiva drag, iată cele mai frumoase urări și mesaje pentru sărbătoriți!

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel. Urări pentru iubită

  • Cineva, acolo, sus, te iubește, cineva, aici, pe Pământ, ține enorm la tine. La mulți ani, Petronela!
  • La mulți ani, Petra! Să fii fericită, să fii sănătoasă și să zâmbești în fiecare zi! Te iubesc!
  • Multă sănătate, fericire și tot ce-ți dorești al tău să fie! Să ai o viață frumoasă, plină de bucurii, iar toate visele și speranțele să ți se împlinească! La mulți ani, Petruța! Te iubesc!

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel. Felicitări pentru iubit

  • La mulți ani și mult noroc în această zi specială! Te iubesc și-ți doresc tot binele și toată fericirea din lume!
  • Iubitul meu, îți doresc un munte de sănătate, o mare de iubire și un ocean de fericire! La mulți ani de ziua numelui!
  • La mulți ani, Pavel! Să fii sănătos, să fii fericit, să fii iubit și să iubești, să ai parte de noroc, de bucurii, iar copiii tăi să te facă cel mai mândru tătic din lume! Te iubim!
  • La mulți ani, Petru! Iubitul meu, îți doresc să fii fericit, să ai parte de sănătate, bucurii și împliniri. Toate drumurile să ți se deschidă, toate visele să se realizeze, drumul prin viață să-ți fie lin, să fii iubit, apreciat și respectat!

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel. Ce să le transmiți părinților

  • La mulți ani, tată! Îți dorim multă sănătate, să fii fericit și să ai o viață liniștită! Te iubim!
  • La mulți ani, mama! Azi, de ziua ta, îți urăm multă sănătate, fericire, să ți se împlinească toate dorințele. Zâmbetul tău este fericirea noastră! Te iubim!
  • Mesaje de Sfinții Petru și Pavel 2020, urări și felicitări poți trimite prin SMS, dar și pe rețelele de socializare. Însă, cel mai potrivit ar fi să le dai celor dragi, care-și sărbătoresc onomastica, un telefon sau să le faci o vizită.

Peste 500.000 de români își serbează onomastica

Potrivit statisticii întocmite de Direcția pentru Evidența Persoanelor, luni își sărbătoresc onomastica de Sfinții Petru și Pavel peste 500.000 de români. 370.776 bărbaţi și 139.301 femei poartă aceste nume şi derivate ale lor.  Între bărbaţi cei mai mulţi se numesc Petru - 131.079 şi Paul - 79.187.

Alte prenume masculine de români care sunt sărbătoriţi de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt: Paulică/Paulica - 1.172, Pavel - 31.624, Pavlov - 4, Pavăl/Paval - 158, Petre - 57.769, Petrică/Petrica - 35.217, Petrişor/Petrisor - 18.533, Petronel - 4.814, Petruş/Petrus - 3.212, Petruţ/Petrut - 6.799, Pătru/Patru - 1.192, Pătruş/Patrus - 14 şi Păvăluş/Pavalus/Pavăluş - 2.

La femei, cele mai multe poartă numele Paula - 49.056 şi Petronela - 35.991. Mai sunt întâlnite următoarele derivate ale numelor: Pauliana - 10, Paulica - 657, Paulina - 13.277, Pavelina - 283, Petra - 11.570, Petrica - 3.657, Petriţa/Petrita - 280, Petruţa/Petruta - 24.463 şi Pătra/Patra - 57.

  •  
  •  
Mai multe