Mesajul sfâşietor transmis de mama italianului mort la Cluj
”Vă rog să vă asiguraţi că nu li se va întâmpla şi altora!“ Este mesajul transmis de mama lui Mattia Gastaldello, mort la Cluj, în condiții suspecte.
Mattia Gastaldello avea 29 de ani, era doctorand la matematică şi venise la Cluj pentru un proiect postdoctoral. Tânărul a fost găsit fără suflare, în Joia Mare (5 aprilie) în bucătăria apartamentului pe care îl închiriase.
Potrivit celor de la today.it, Mattia sosise în România pe 3 aprilie şi ar fi urmat să rămână aici câteva luni. Originar dintr-un mic orăşel, Rosa (provincia Vicenza), italianul a fost găsit mort în bucătăria apartamentului pe care îl închiriase la Cluj. Înainte de asta, tânărul s-ar fi plâns unor cunoştinţe că simte miros de gaz în casă şi că avea migreane din această cauză.
Rezultatele autopsiei efectuate în ultimele zile au confirmat faptul că moartea tânărului a survenit din cauza otrăvirii cu monoxid de carbon, au precizat jurnaliştii de la cotidianul Il Giornale di Vicenza, citaţi de rotalianul.com.
”Nu am de ales, trebuie să mă resemnez că fiul meu a murit, dar vă rog să vă asiguraţi că nu se va mai întâmpla şi altor tineri o tragedie similară”, au fost cuvintele pe care Gianna Toffanello, mama lui Mattia Gastaldello, le-ar fi spus ofiţerilor români care investighează moartea tânărului, mai scrie rotalianul.com.
Ancheta este încă în curs.