Mesajul unei paciente cu boală rară, după decizia de neplată a primei zile de concediu medical: „Nu merg la plajă”

2 februarie 2026 7:03   Național
Ultima actualizare:

Decizia de neplată a primei zile de concediu medical, intrată în vigoare la 1 februarie prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 91/2025, a stârnit reacţii puternice din partea pacienţilor cronici. Printre vocile critice se află şi Inga Barla, o pacientă diagnosticată cu o boală genetică rară, care explică ce înseamnă, în realitate, această „primă zi” pentru cei care depind lunar de tratamente spitaliceşti. Femeia spune că nu este vorba despre un privilegiu, ci despre o necesitate medicală.

Pacienta atrage atenţia că măsura riscă să împingă bolnavii cronici spre compromisuri periculoase pentru sănătatea lor.

O zi de concediu medical, o zi de spital

Inga Barla are 42 de ani şi suferă de sindrom Kabuki, o boală genetică rară asociată cu imunodeficienţă severă. Lunar, ea trebuie să ajungă la spital pentru o internare de zi, necesară administrării unui tratament intravenos cu imunoglobulină.

„Tratamentul trebuie făcut neapărat în condiţii de spital pentru că există un risc foarte ridicat de şoc anafilactic, se face pregătire prealabilă ca să se evite acest şoc anafilactic şi se face intravenos, deci este imposibil ca să-l fac acasă. 

Lunar, o zi pe lună am nevoie de spitalizare de zi. Deci practic asta ar fi ziua mea de concediu. De când au început problemele mele de sănătate, eu am fost nevoită să trec de la 8 ore la 6 ore la muncă, pentru că nu mai eram în stare să lucrez full time, adică la capacitate de 8 ore, veniturile mele au fost diminuate, totuşi nu mi-am permis să merg în concediu medical pentru că pensia de boală e mult prea mică şi cheltuielile sunt mult prea mari, cheltuielile cu analize, investigaţii sunt foarte puţin acoperite şi de foarte multe ori le plătesc din surse proprii.

Din acest motiv am decis împreună cu familia că încerc să continui să muncesc la 6 ore şi văd cum mă descurc”, a explicat pacienta, potrivit News.ro.

Acea zi de spitalizare este, practic, singura zi de concediu medical de care are nevoie lunar. Exact această zi nu mai este însă plătită, conform noilor prevederi legale.

„Nu mi se pare nici corect şi nici logic pentru că nu e ca şi cum m-aş duce la plajă. Mă duc să fac un tratament la spital şi sunt o grămadă de pacienţi cronici care sunt în situaţia mea”, a spus Inga Barla.

 „Cheltuielile cu analizele şi investigaţiile sunt foarte puţin acoperite şi de multe ori le plătesc din surse proprii. Cu toate astea, am încercat să continui să muncesc”, a mai declarat ea.

Venituri tot mai mici, riscuri tot mai mari

Inga Barla explică cum noile reguli privind concediile medicale îi reduc veniturile substanțial:

„Anul trecut, concediile medicale nu s-au mai plătit la 75%, ci la 50%. Anul acesta avem o nouă surpriză: nu se mai plăteşte deloc prima zi”, afirmă Inga, potrivit News.ro. În opinia ei, această acumulare de măsuri pune o presiune disproporţionată pe pacienţii cronici.

Mai grav, spune femeia, este semnalul transmis pacienţilor, care ajung să ia în calcul renunţarea la tratamente. „Am prieteni cu scleroză multiplă care se gândesc să renunţe la tratamentul intravenos sau să treacă la variante mai puţin eficiente, doar ca să evite pierderile financiare”, avertizează ea.

Inga Barla atrage atenţia că orice întârziere a tratamentului poate avea consecinţe severe. „Am întârziat o dată o săptămână şi au fost repercusiuni foarte grave. O banală răceală se poate transforma într-o pneumonie”, a explicat pacienta. În cazul ei, lipsa tratamentului duce şi la acutizarea unei boli autoimune asociate.

Mesaj pentru autorităţi

Pacienta spune că soluţia ar fi o diferenţiere clară între bolile acute şi cele cronice.

„Ar trebui să existe un cod special pentru pacienţii cronici şi o colaborare reală între medici şi instituţiile statului”, spune Inga Barla, potrivit sursei citate.
În opinia sa, combaterea concediilor frauduloase nu trebuie să îi afecteze pe cei pentru care aceste zile de concediu sunt vitale. 

„Mesajul meu pentru guvernanţi este să evalueze mai bine când dau o lege nouă. Nu poţi să îi încadrezi pe toţi în aceeaşi categorie, mai ales când vorbeşti despre viaţa unor oameni”, a transmis ea.

Peste 34 de asociaţii de pacienţi au lansat apeluri prin care cer eliminarea prevederii privind neplata primei zile de concediu medical şi exceptarea bolilor cronice.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România a sesizat deja Avocatul Poporului, invocând încălcarea dreptului la ocrotirea sănătăţii. 

Ministrul Sănătăţii a anunţat duminică seară schimbarea codurilor de boală după decizia privind neplata primei zile de concediu medical şi că aceste coduri vor fi puse în transparenţă decizională în această săptămână, pentru a reduce cât se poate din inechităţi, transmite News.ro. 

Mai multe