Meteo: Vreme ploioasă astăzi şi temperaturi ridicate

25 iulie 2011 4:54   Național
Ultima actualizare:

La noi, chiar dacă este în creştere uşoară, presiunea va fi la valori mai scăzute decât media multianuală, iar circulaţia, slabă, va fi predominant sud-estică. În această configuraţie barică, vremea va fi în general instabilă în jumătatea de vest a ţării, unde cerul va prezenta înnorări accentuate şi va ploua pe arii extinse. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului.

Cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri pe metru pătrat. În restul teritoriului, vremea va fi călduroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade în dealurile de vest şi 33 de grade în Bărăgan.

Mâine

Vremea va fi în general instabilă, cerul va prezenta temporar înnorări accentuate şi va ploua în majoritatea zonelor ţării. Ploile vor fi însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului. În sud-est, vremea se va menţine călduroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 31 de grade.

Poimâine

Vremea va rămâne în general instabilă la munte, în vestul, în centrul şi în nordul ţării, unde va ploua local. Ploile vor fi însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului, vremea se va menţine călduroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 33 de grade.

Mai multe