Metrorex nu mai vinde călătorii prin SMS. Până când pot fi folosite biletele deja cumpărate

5 iulie 2014 20:48   Național
Ultima actualizare:

Din data de 2 iulie, călătorii nu mai pot cumpăra bilete prin SMS pentru accesul la metrou. Conducerea companiei de transport a anunţat sâmbătă că cei care au făcut-o deja pot să le folosească până la jumătatea lunii august, a anunţat, sâmbătă, compania Metrorex.

Călătoria cu metroul putea fi plătită, din aprilie 2013, şi prin transmiterea unui SMS la numărul 1700, din reţelele Orange şi Vodafone, putând fi achitate astfel una, două sau zece călătorii la preţul de 0,50 de euro, 0,90 de euro şi, respectiv, 3,25 euro.

În 2 iulie, Metrorex a sistat plata biletelor prin SMS, dar a anunţat, sâmbătă, că persoanele care au achiziționat SMS-uri pentru accesul în metrou pot să le folosească până la jumătatea lunii august.

Astfel, serviciile de validare, care după sistarea acestui mod de plată au fost oprite, pot fi din nou folosite, de sâmbătă, în toate stațiile de metrou.

Metrorex a anunţat că deocamdată nu mai pot fi achiziționate noi cartele prin sistemul SMS.

"Metrorex și Telcor au avut o convenție de colaborare privind un experiment tehnic pentru accesul în metrou, utilizând tehnologia data over voice. Această convenție a expirat la 30 iunie 2014, lucru care era cunoscut și de către firma Telcor", a precizat compania, într-un comunicat de presă transmis agenţiei Mediafax.

Mai multe