Metroul din Drumul Taberei ar putea fi inaugurat săptămâna viitoare. Cât s-a lucrat la magistrala M5

8 septembrie 2020 19:20   Național
Ultima actualizare:

Magistrala de metrou M5 din Drumului Taberei, de la Râul Doamnei la Eroilor 2, ar putea fi inaugurată weekendul următor, miercuri urmând a avea loc recepția la terminarea lucrărilor, potrivit unor surse apropiate proiectului, citate de Hotnews. Lucrările la Magistrala 5 din Drumul Taberei au început în 2011.

Contractele pentru M5 din Drumul Taberei au fost semnate în primăvara lui 2011, iar lucrările au început la scurt timp după. Conform contractului, durata lucrărilor pentru galerii, stații și depou urma să fie de 36 de luni - adică 3 ani. Pe lângă acest termen, mai erau de realizat lucrările pentru sistemele de semnalizare și automatizare (care a fost licitată separat și, după numeroase contestații, a fost semnată în 2019 cu Alstom).Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. De-a lungul timpului, însă, Magistrala M5 s-a confruntat cu mari probleme - probleme de avize, probleme mari de finanţare, probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuţiei lucrărilor.Pe Magistrala 5 vor circula pentru început zece trenuri Bombardier, din flota actuală, după cum au anunțat reprezentanții Metrorex. Acum, la testele dinamice se folosesc atât trenuri Bombardier, cât și trenuri vechi IVA.

Magistrala M5 are 10 stații și un depou

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor - Râul Doamnei, Eroilor - Iancului, respectiv Iancului - Pantelimon.

Mai multe