Metroul din Drumul Taberei nu va fi gata nici anul acesta

14 noiembrie 2019 12:07   Național
Ultima actualizare:

Veste șoc pentru bucureșteni în privința magistralei 5, Drumul Taberei-Eroilor. Lucrările nu se vor termina anul acesta cum a promis guvernul Dăncilă ci la jumătatea anului viitor. Declarația a fost făcută ieri de prima femeie director al metroului bucureștean, Mariana Miclăuș.

Cel mai vechi șantier din România, construcția magistralei 5 de metrou, pe traseul Drumul Taberei-Erolilor, a început oficial pe 28 martie 2011. Este cel mai vechi șantier din România unde se lucrează iar beficiarul, Metrorex nu are vești prea bune pentru bucureșteni."Sigur că noi ne dorim să finalizăm lucrările. Lucrările sunt finalizate în proporţie de 87 la sută, dar mai sunt fronturi neatacate, personal, împreună cu colegii mei voi face o vizită pe şantier. O estimare este anul viitor, sfârşitul semestrului I, începutul semestrului II, sperăm să reuşim să finalizăm tot ceea ce s-a început", a dezvăluit Mariana Miclăuș. Mai mult, potrivit unor surse din cadrul Metrorex, lucrările la sistemul de automatizare care permite circulația trenurilor în subteran nici măcar nu au început deși au termen începutul anului viitor. Şefa Metrorex a promis că se va întâlni foarte curând cu constructorul pentru a vedea exact despre ce este vorba.Mariana Miclăuș a fost numită în funcţia de director general provizoriu începând cu data de 12 noiembrie.  

Când se deschide metroul din Drumul Taberei

Au trecut deja patru ani de când bucureștenii ar fi trebuit să poată circula pe Magistrala 5  Sectiunea Raul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomitei . Fostul ministrul Răzvan Cuc dădea asigurări, în luna august că la sfârșitul lui 2019, linia va putea fi folosită.

"Mi-am asumat şi eu şi directorul (Metrorex n.r.) că îl vom da în trafic la sfârşitul anului. Este un proiect care şi aşa este întârziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat. Ce mai era de finalizat când m-am întors în minister la sfârşitul lunii februarie? Sistemul de automatizare, adică acel sistem care generează comunicarea între staţii pentru mersul garniturilor de metrou. A fost o contestaţie, am reuşit să deblocăm amiabil acest lucru până la urmă. Am semnat contractul cu firma care face automatizarea, care şi-a luat angajamentul că până la sfârşitul anului e gata automatizarea. Aceasta fiind gata, trenul poate fi pus pe şine. Oricum vom începe probele dinainte, veţi fi informaţi şi dumneavoastră, dar proiectul va fi finalizat, vorbesc de Magistrala 5 Drumul Taberei, la sfârşitul acestui an, decembrie 2019", a precizat Cuc la acel moment.

De altfel, la 28 octombrie, potrivit site-ului Metrorex, stadiul fizic al lucrărilor era următorul:

- Structura de rezistenţă 99,67 %.

- Fundație cale de rulare 99,50 %.

- Finisaje 72,91 %

Mariana Miclăuș a fost numită director general al Metrorex săptămâna trecută, după expirarea mandatului de director general provizoriu al lui Marin Aldea. Numirea a fost făcută pentru o perioadă de patru luni, de Consiliul de Administraţie și a intrat în vigoare începând cu 12 noiembrie. Mariana Miclăuș s-a ocupat anterior de Serviciul Managementul Finanţărilor Externe, potrivit unui comunicat al companiei.

Mai multe