Metrourile prea late nu au undă verde să circule

4 iunie 2014 18:25   Național
Ultima actualizare:

Incredibil, dar adevărat! Metrourile cumpărate de la spanioli pe bani grei nu pot fi introduse în circulaţie. Sunt mai late decât permite infrastructura din subteran, astfel că cei de la Autoritatea Feroviară Română nu se încumetă să elibereze autorizaţia de funcţionare.

Circulăm cu metrouri vechi de peste 30 de ani, asta în timp ce trenurile abia cumpărate stau în depou. Nu pot intra în circulaţie, din cauza faptului că nu au primit, deocamdată, autorizaţie din partea Autorităţii Feroviare Române (AFER). Actul întârzie să apară, întrucât există o problemă de fabricaţie.

Garniturile construite de spaniolii de la Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles SA (CAF) sunt mai late cu câţiva centimetri faţă de calea de rulare.

Astfel că, în momentul în care s-a făcut proba de gabarit, specialiştii şi-au dat seama că în toate staţiile trenurile atingeau marginile peroanelor.

Trenul Dunărea poate fi văzut în staţiile depe M2, în probe

Muncitorii au fost trimişi ca să mai taie din borduri între 1 şi 5 centimetri. Cel mai mult au avut de suferit peroanele din cinci staţii de pe M2,  care sunt în curbă: Piaţa Romană, Piaţa Unirii, Piaţa Victoriei, Universitate şi Aurel Vlaicu. Insuficient, însă, pentru cei de la AFER, care nu vor să-şi asume responsabilitatea şi să elibereze autorizaţia. Asta în condiţiile în care garniturile ar fi trebuit să intre în grafic din aprilie.

Metroul are o capacitate de 1.202 pasageri, 114 m lungime şi 4 motoare 

"Le putem vedea pe şine în probe, dar atât. Nu se ştie când vor primi undă verde de la AFER. Mai ales că, în prezent, este o anchetă în desfăşurare a primului ministru, la Metrorex. Problema e că, pentru trenurile Bombardier, distanţa până la peron este acum prea mare, suficient cât să scape un copil în gaură", ne-au declarat surse din cadrul Metrorex.

Potrivit normelor europene, distanţa dintre peron şi platforma de urcare în metrou nu trebuie să fie mai mare de 7 cm, iar acum a ajuns chiar şi la 12 cm. 16 trenuri spaniole ne-au costat 123 de milioane de euro: cele două cu probleme, alte două care vor circula de la anul şi încă 12, care vor fi asamblate la Atelierele Griviţa şi vor intra în circulaţie în 2016. 

Mai multe