Micii româneşti ne bagă în scandal cu UE
Rămânem sau nu fără mici? De la 1 iunie, mititeii produşi industrial n-ar mai putea fi vânduţi. Şi asta, pentru că micii au în compoziţie trei aditivi alimentari care vor fi interzişi de Comisia Europeană. Guvernul României vrea să ne salveze micii, motiv pentru care a transmis Comisiei o solicitare pentru ca reţeta mititeilor să fie inclusă pe lista reţetelor tradiţionale.
O directivă europeană care are în vedere eliminarea din compoziţia produselor de carne procesată a trei aditivi, respectiv bicarbonatul de sodiu, un conservant şi un antioxidant, va intra în vigoare la 1 iunie. Problema este că aceşti trei adiviti se regăsesc şi în reţeta de preparare a micilor care se vând în magazine. Şi cum românii sunt mari consumatori de mititei, numai anul trecut au mâncat peste 360 de milioane de mici, interzicerea reţetei ar putea să-i lase cu grătarele goale.
Prin urmare, Asociaţia Română a Cărnii a solicitat deja Comisiei Europene introducerea actualei reţete de mici în lista celor "tradiţionale", pentru ca procesatorii români să poată folosi în continuare aditivii ce urmează să fie interzişi.
De asemenea, Guvernul a anunţat, ieri, că va face demersuri ca produsul "mititei" să fie introdus, alături de hamburgeri şi de cârnatul spaniol chorizo, în categoria produselor tradiţionale care nu sunt supuse acestor reguli. "Reprezentanţii Guvernului vor face toate demersurile necesare pentru includerea mititeilor în lista produselor tradiţionale şi consideră că aceasta şi orice alte măsuri care trebuie luate, reprezintă o soluţie corectă şi normală, susţinută şi de reprezentanţii industriei producătorilor de carne", se arată într-un comunicat al Executivului.
«Ce aveţi cu micii? Sunt foarte buni!»
Dumitru Lemnaru (69 de ani): „Sunt de acord să interzică micii. De fapt, tot ce înseamnă carne tocată e nociv, pentru că nu ai de unde să ştii cum se prepară şi ce se pune în ea. Cel mai sănătos este să îşi iei o halcă de carne proaspătă şi să o prepari singur".
Andrei (32 de ani): „Au găsit de ce să se ia. Să lase micii în pace, că sunt buni. Noi, românii, mâncăm mici frecvent. Şi mie îmi plac. Mâncăm de atâţia ani şi nu am mai păţit nimic. Nu sunt de acord cu interzicerea micilor, clar!"
Reni Enache (65 de ani): „Eu nu mănânc mici, pentru că miros a oaie. Dacă ar fi făcuţi numai din carne de porc, probabil aş mânca şi eu. Din ce am învâţat la chimie, nu ţin minte să fie atât de periculos bicarbonatul de sodiu pentru sănătate".
Radu Sanda (55 de ani): „Dar de ce nu interzic şi prăjiturile, că şi ele sunt făcute cu bicarbonat de sodiu. Ăsta se foloseşte de când lumea, vorba aia. Ies mai moi, mai pufoase... Cum să ne facă rău? Dacă o luăm aşa, nimic nu ar mai fi comestibil. Ce mai e sănătos în ziua de azi?"
«Vor să ne şteargă identitatea naţională»Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, Director Institutul de Cercetări Alimentare
"Este o aberaţie! În primul rând, bicarbonatul de sodiu, care face mititeii mai pufoşi, nu face nici un rău. De altfel, este folosit atunci când avem hiperaciditate. În ceea ce priveşte antioxodantul, şi anume roşul carmin care dă acea culoare rozalie mititeilor şi care e produs din nişte insecte, nu este periculos. Din păcate, ceea ce vor europenii este doar să ne şteargă identitatea naţională".