Micutzu, față în față cu Simion și Lasconi: „Îmi vine să vă întreb pe amândoi dacă ați fumat vreodată iarbă”

22 noiembrie 2024 12:11   Național
Ultima actualizare:

Zeci de mii de români au urmărit ieri de la ora 14.00 podcastul lui Cosmin Nedelcu (Micutzu), care a organizat o dezbatere cu prezidențiabilii. La invitație, au răspuns doar doi dintre cei șase invitați și anume, Elena Lasconi și George Simion. În fața unui public tânăr care a adresat întrebări directe, unele mult mai contondente decât cele auzite în dezbaterile televizate, cei doi candidați și-au arătat lacunele în diferite domenii pe care au fost chestionați. Cosmin Nedelcu (Micutzu) nu putea să renunțe la umorul care l-a consacrat, iar la un moment dat a spus: „Îmi vine să vă întreb pe amândoi dacă ați fumat vreodată iarbă”.

O altfel de dezbatere: cu umor, dar și cu întrebări mai contondente

Transmisia live pe YouTube a fost în mijlocul zilei, începând cu ora 14, când oamenii, de regulă, sunt la serviciu.

Puțin peste 20.000 au urmărit în direct dezbaterea, iar pe parcursul zilei și în mai puțin de 24 de ore, înregistrarea a adunat peste 355.000 de vizualizări. Este de așteptat ca până duminică, ziua primului tur de scrutin, numărul privitorilor să se apropie de un milion.

Pentru cei doi candidați, care au acceptat să vină la podcastul lui Cosmin Nedelcu, George Simion și Elena Lasconi, atmosfera a fost mult mai relaxantă față de dezbaterile televizate.

Dar întâlnirea a fost decisivă pentru cei care încă nu știau pe cine să voteze între Lasconi și Simion. Cu alte cuvinte, privitorii podcastului lui Micutzu vor decide cine va intra în turul doi alături de Marcel Ciolacu.

 Cosmin Nedelcu a venit bine pregătit, la fel și tinerii din public, cu întrebări despre dreptul la avort, situaţia din Gaza sau privind politica externă a României, concentrate pe Republica Moldova, UE şi NATO. Au fost de asemenea întrebări privind consumul de droguri sau pe cine ar desemna premier în cazul în care cei doi invitați ar câștiga alegerile prezidențiale.

Lasconi și Simion despre momentele grele din viața lor

Celor doi li s a cerut la un moment dat să descrie cel mai greu moment din viața lor. Lasconi a spus că deși toată viața a fost subestimată a reușit să facă performanță.

„Cred că campania asta electorală e o cumpănă, dar e o cumpănă pentru toți românii. Cred că cel mai greu moment a fost când am decis să divorțez, să îmi iau fetița și să plec și să încep o nouă viață fără compromisuri, cu capul sus. Mi-am construit o carieră, zi de zi, și mă bucur că astăzi am ajuns aici. Toată viața mea am lucrat pentru oameni. Sunt mândră de copilul meu. Am arătat că pot să fac performanță, aproape toată viața am fost subestimată și am arătat că sunt unul dintre cei mai performanți primari din România”.

Simion a recunoscut că a avut mai multe momente de cumpănă (a făcut referire la Diana Șoșoacă), din care a tras învățăminte.

Simion: „Am avut mai multe momente de cumpănă. Ce am învățat din unele derapaje pe care le-am avut este să încerc să îmi mențin calmul și să îl ascult pe celălalt. Am avut-o pe doamna Șoșoacă care ne întrerupea, am avut un derapaj regretabil. În timp, am învățat să îmi temperez nervii, ceea ce ar trebui să învățăm cu toții”.

Micutzu: „Îmi vine să vă întreb dacă ați fumat vreodată iarbă”

La aproximativ o oră de la începerea emisiunii, în discuție a fost adusă tema consumului de droguri în România. Aici, Cosmin Nedelcu a făcut candidații și sala să râdă spunând că „îmi vine să vă întreb pe amândoi dacă ați fumat vreodată iarba”. Simion a răspuns „Era să fumez o dată”.

Iată ce au răspuns invitații legat de această temă presantă în întrega lume:

Simion: "E un elefant mare în cameră și nu e Piedone. Toată lumea știe, cel puțin din generația mea, 90% au încercat. Era să fumez o dată (sala izbucnește în râs). M-a ferit Dumnezeu (sala râde). Dacă mă crezi, n-am știut să trag. Eu nu fumez nici țigări, dar a alt alt subiect. (...) E o problemă în felul în care funcționează instituțiile statului. Soluția trebuie în altă parte, nu în criminalizare. Dacă ne ascundem după niște probleme…"

Lasconi: "Pentru mine, lupta împotriva drogurilor va fi o prioritate. Pe de altă parte, nu cred că ar trebui pedepse mai mari pentru cei care consumă, pentru că ei sunt victimele. Suntem pe ultimele locuri la nivel european cu privire la centrele de dezintoxicare, și la fel și pentru cei care joacă la păcănele, alcoolici. Ar trebui să avem bani din fonduri europene să facem astfel de centre. Susțin cannabisul medicinal. Nu am consumat niciodată."

 Gafa lui George Simion și lacunele Elenei Lasconi

Cosmin Nedelcu l-a chestionat pe Geroge Simion pe tema mareșalului Anonescu.

Micutzu: Lulea (propunerea de premier din partea AUR în cazul în care Simion ar câștiga alegerile) a scris o carte în care îl scuză pe mareșalul Antonescu.

Simion: Ați citit cartea? Ce titlu are? Eu știu că avea un nume: Un erou sau un personaj controversat? Nu e o carte în care elogiază.

Micutzu: Dar nu e clar…?

Simion: „E treaba istoricilor să decidă dacă Ion Antonescu a fost un erou sau nu. Eu nu aș avea cum să mă exprim asupra acestui subiect”, aici fiind vorba despre o lege care interzice cultul mareșalului Antonescu.

Candidata USR a precizat că nu vrea să răspundă la întrebările venite din partea lui Simion, ci doar la cele puse de moderator și public. 

Elenei Lasconi i s-a cerut să răspundă la întrebarea:

„Cum veți aduce serviciile secrete sub control civil?”.

„Foarte simplu, a răspuns Lasconi, o să numesc un civil care să fie integru și să fie un om cu experiență. E atât de simplu, nu văd ce e atât de complicat să fie control civil la servicii”, a răspuns Lasconi gafând întrucât principalul mijloc democratic de supraveghere a serviciilor este controlul parlamentar, nu persoana directorului.

Dezbaterea s-a întins pe aproape trei ore, iar înregistrarea poate fi urmărită pe Youtube.

Mai multe