Mieii de Paşte vor putea fi cumpăraţi direct din ferme. Cât vor costa
Anul acesta, sacrificarea mieilor de Paşte şi comercializarea lor se poate face, în mod excepţional, direct din ferme. Se va amenaja un punct sacrificare cu condiţii sanitar – veterinare. Cât vor costa mieii de Paşte.
Pandemia de coronavirus dă peste cap şi tradiţiile românilor. Însă, crescătorii de ovine se pregătesc să-şi vândă mieii. Preţul în viu va fi între 14 - 15 lei / kg şi până la 30 lei/ kg de carcasă, estimează aceştia.
Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară (ANSVSA), fermierii pot sacrifica mieii de Paşte în propriile exploataţii, scrie adevarul.ro.
Vom putea cumpăra miei direct de la ferme, potrivit ministrului agriculturii, Adrian Oroş. „Se va amenaja un punct sacrificare cu condiţii minime sanitar - veterinare”, a declarat marţi, ministrul Oroş unui reporter PRO TV care a întrebat dacă românul se va putea deplasa la astfel de ferme pentru a-şi cumpăra mielul de Paşte.
Deşi s-au elaborat instrucţiuni prin care se acordă posibilitatea crescătorilor de ovine care nu se află în apropierea unui abator autorizat sanitar - veterinar, sau a unui centru amenajat temporar, nu s-au elaborat încă procedurile prin care se vor realiza aceste activităţi.
Românii vor găsi carne de miel, nu numai la fermele care urmează să fie cunoscute în perioada următoare, dar şi în magazine, abatoare şi centre autorizate sanitar - veterinar.
Ciobanii din Vaideeni oferă peste 100.000 de miei
În judeţul Vâlcea, există peste 100 de astfel de exploataţii doar în comuna Vaideeni, renumită pentru comunitatea de oieri de aici, potrivit primarului Daniel Achim Băluţă.
“Nu am primit nici o înştiinţare de la Direcţia Judeţeană Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară până acum. Dar ar fi o veste minunată pentru ciobanii din zona noastră. Dar să ştiţi că preţurile vor fi destul de mari, în acest an, nu neapărat din cauza crizei provocate de coronavirus. Au crescut destul de mult, în urma incendiului din Australia, în care au murit peste 1 miliard de animale. Australia era principala piaţă din lume. Odată dispărând această piaţă, i-am auzit pe ciobani spunând că preţul a devenit atrăgător şi marfa căutată şi la noi. Se căuta marfă încă din perioada în care nu mai exista oferta. Cred, însă, că este suficientă marfă în ţară şi chiar mai multă decât trebuie, pentru sărbătorile pascale. Şi mai mult, este cea mai bună marfă, din punct de vedere al calităţii, bio sută la sută”, a spus primarul, citat de adevarul.ro.
Preţul în viu va fi între 14 - 15 lei / kg şi până la 30 lei/ kg de carcasă
Primarul vâlcean mai susţine că „anul acesta, mieii sunt frumoşi”, pentru că timpul a fost în favoarea lor, chiar dacă Paştele va fi relativ devreme. În plus, mai spune Achim Băluţă, ciobanii din Vaideeni vor putea asigura cu marfă mai bine de jumătate din ţară: „Ciobanii din Vaideeni pot asigura cu miei de Paşte mai toată ţara, începând cu Banat, Oltenia, până în judeţe precum: Giurgiu, Ialomiţa, Dobrogea, toată zona aceasta. Au efective de peste 100.000 de miei”.
Directorul DSVSA Vâlcea, dr. Mihai Miclea, a declarat pentru ziarul “Adevărul” că sunt aşteptate procedurile pentru a se şti exact cum vor fi autorizate exploataţiile şi că urmează în câteva zile să vină cu amănunte pe această temă.
În ce condiţii pot fi sacrificaţi mieii în ferme
- DSVSA poate aproba amenajarea unui spaţiu sau loc temporar de sacrificare a mieilor şi la nivelul fermei sau exploataţiei autorizată şi înregistrată sanitar veterinar, în vederea sacrificării mieilor proveniţi din exploataţia proprie.
- În acest sens, la nivelul fermei sau exploataţiei trebuie să fie asigurate o serie de facilităţi. Pentru mieii destinaţi sacrificării, va fi verificată starea de sănătate a animalelor, efectuându-se în acest sens examenul ante-mortem al cărnii şi organelor de către un medic veterinar oficial.
- Va fi verificată respectarea regulilor de bunăstare a animalelor în timpul sacrificării, dar de asigurare şi respectare a regulilor generale de igienă.
- Se va controla dacă au fost eliminate subprodusele de origine animală nedestinate consumului uman, dar şi condiţiile de depozitare şi comercializare a cărnii de miel.
- Carnea de miel rezultată din sacrificarea mieilor în spaţiul amenajat temporar fie de primării/prefecturi, fie la nivelul fermei/ exploataţiei, va fi marcată cu marca de sănătate, de formă rotundă, cu diametru de 3,5 cm, în interiorul căreia va fi înscris indicativul judeţului, urmat de codul numeric acordat de DSVSA, de către medicul veterinar oficial.
- Se va ţine cont inclusiv de respectarea distanţei minime sociale, de 1,5 m stabilită de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
- Carnea de miel sacrificat în fermă/exploataţie nu va poate fi livrată către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar-veterinar, ci va fi comercializată direct către consumatorii finali.
Citeşte şi:
Recomandări pentru Paşte 2019. Carnea de miel trebuie să aibă ștampilă ovală
Paște 2019. De ce e importantă carnea de miel în alimentație