Miercuri începe vaccinarea în centrele mobile. În ce județe se vor deplasa caravanele

21 aprilie 2021 7:48   Național
Ultima actualizare:

Vaccinarea împotriva COVID-19 prin centrele mobile şi prin echipele mobile începe miercuri, iar pentru început caravanele vor ajunge în şapte judeţe. În centrele mobile va fi folosit vaccin de la Moderna.

Anunțul începerii vacinării prin intermediul centrelor mobile a fost făcut de către coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu  Gheorghiță. 

"Pot să vă spun că de miercuri începe activitatea de vaccinare prin centrele mobile şi de asemenea prin sprijinul echipelor mobile avem 14 judeţe identificate în care vom demara pentru moment această etapă de vaccinare, sigur că vor intra, rând pe rând, şi alte judeţe şi de asemenea avem şapte judeţe în care vor fi dislocate aceste centre mobile de vaccinare. În celelalte judeţe, acolo unde există spaţii adecvate vom aloca doar echipe mobile împreună cu tot ce au nevoie pentru a efectua vaccinarea în spaţiile deja amenajate. Pot să vă spun şi care sunt aceste judeţe unde dislocăm centre mobile: Arad, Bacău, Constanţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi Sibiu”, a declarat, marţi, Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că în centrele mobile va fi folosit vaccinul de la Moderna."Vom distribui pentru moment vaccin de la compania Moderna care este un vaccin, după cum ştim, pe bază de ARN mesager şi ne putem permite din punct de vedere logistic organizarea acestor activităţi de vaccinare, având în vedere stabilitatea la temperatura obişnuită de 2 - 8 grade pentru 30 de zile", a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Mai multe