Miercuri, «vară» cu mult soare, de ieri, «iarnă» cu ninsoare!

10 aprilie 2014 18:38   Național
Ultima actualizare:

Miercuri, eram îmbrăcaţi în tricouri cu mânecă scurtă, ieri ne-am trezit că e vreme de toamnă, ba chiar în unele zone ningea!

Ştiam că vremea este capricioasă primăvara, dar de data asta ne-a surprins cu schimbări radicale de la o zi la alta. Ninsorile au început de ieri, în zonele înalte din Harghita, Prahova şi Gorj. Pentru scurt timp, s-a depus strat de zăpadă de 1-3 cm şi a fost nevoie de drumari pentru curăţarea carosabilului.

Braşov- Ieri  a nins în Poiana Braşov

Meteorologii susţin că temperaturile au scăzut drastic faţă de miercuri, diferenţa fiind de peste 15 grade, iar de azi începe un nou episod de vreme rea: ninge la munte în nordul, estul şi centrul ţării. Meteorologii au emis „cod galben" pentru judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Neamţ, Botoşani, Suceava, Iaşi, Bacău şi Vrancea, unde vor fi precipitaţii mixte.

Avertizarea este valabilă de azi, până sâmbătă, în jurul orei 8.00. În aceste zone, se vor acumula 25 -35 l/mp de apă, iar la munte va ninge. Vestea bună este că răcirea va ţine doar vineri şi sâmbătă, după care se pare că se încălzeşte

Mai multe